A PUNE PRET PE VALOARE NU PE PRET
Asa cum am mai spus, noi nu punem pret pe pret, ci doar valoarile autentice le apreciem si le pretuim. Pretul este un instrument auxiliar al sistemelor comercial si monetar-financiar si care se formeaza prin cerere si oferta sau este impus de politica corporationist-monopolista , dand impresia falsa ca el valoarea produsului o exprima. Dar cererea si oferta, desi pot fi nacute din necesitati obiective , devin manifestari subiective si a lor negociere, in pret finalizata, indica ca nu poti negocia o valoare obiectiva, reala, ci poti negocia doar o categorie subiectiva. Si totusi lucrul , bunul sau serviciul asupra caruia un pret se aplica are o valoarer reala, obiectiva, dar cu care , de regula, pretul nu are aproape nici o legatura , ci cel mult reprezinta un reper de referinta pentru pretul practicat pe piata. Si am arat in acest site cum este detrminata in comuniuni aceasta valoare si cum se face schimbul cu alte valori reale la paritati mereu fixe intre produsele respective, care au valori reale, obiective. Ganditi-va ce se intampla acum in lumea actuala, in care preturile se afla intr-o goana tot mai accelerata ce produce degringolada in piata si-l face pe pret sa devina o categorie foarte fluctuanta, din moment ce pretul aceluasi produs se schimba de la o zi la alta. Sa fi crescut ca prin miracol valoarea vechilor prouduse, desi sunt produse cu tehnologii tot mai inalte , ce sustin eficiente ridicate si care in mod normal , obectiv si cauzal ar trebui sa duca la reduceri de pret pentru orice produs. Dar iata ca se intampla exat invers. Ni se explica manipulat ca, acest lucru indica ca principiul pietei este perfect functional, caci intrucat oferta de produse a scazut, iar cererea a ramas constanta sau a crescut, atunci, in mod normal, pretul produselor creste neincetat. Numnai ca se evita sa se spuna de ce s-a ajuns aici, cand noi am dovedit ca Terra poate hrani cu 25% mai multi oameni decat sunt acum , la nivelul actualei tehnologii. Si de ce atunci aceste crize sucesive, care se manifesta in concomitente deosebit de periculoase? Pentru ca au fost premeditate si sunt puse in practica prin a noastra complicitate, manifestata prin pasivitatea si resemnare fata de manipulare. Acest lucru nu isi produce efecte si pentru noi, pentru ca nu avem de gand sa devenim biorobotei , ci suntem constienti ca putem fi demergii propriilor destine, evitand aceste manipulari, care vor avea drept finalitate biorobotizarea a doua treimi din actuala omenire si folosirea ei pentru a pregati pentru viata alte planete. Asa cum am spus, lucrurile par pozitive, dar de ce sa dati din mana cioara Evolutiei voastre pentru pasarea colorata, care pe gardul altei planete se afla si nu se refera la omenirea aceasta? Voi ati ales sa va reincarnati in aceasta viata, tocmai pentru ca ati stiut derspre Marile Oportunitati Universale, care in ea va asteapta si cu increderea ferma ca veti fructifica aceste oportunitati pana la final acestei vieti. Dar iata ca socoteala si alegerea din astral nu se potrveste cu situatia voastra de pe Pamant, cand unii dintre noi se comporta ca niste boi, care pot fi pusi in al ocultei jug, pentru a folosi evolutiei ei, sacrificand evolutivul de care puteam beneficia noi. Toata lumea in jur se plange cat au crescut preturile si recunosc ca, acest lucru nu este nici pentru mine prilej de bucurie, cand mai merg prin magazine. Dar nici trist nu sunt , ci intai ma amuz si apoi inteleg , ca toate acestea reprezinta mesaje, care confirma justetea alegerilor mele anterioare si actuale. Preturile pot creste cat unii or vrea, pana omenirea nimic nu va mai putea cumpara si atunci va fi ademenita de oculta cu o minunata politica sociala, care prin venitul universal garantat asigura supravietuirea oricarui om de pe Pamant. INTREBAREA ESTE PANA CAND SI CU CE PRET CA SA MA EXPRIMM IN TERMENII ACESTUI SUBIECT? Evident ca, nu e o intrebare hamletiama , caci e iarna si nu-ti vine sa iti scoti hamletii de sub pantaloni afara. Intrebarea este retorica, caci raspunsul este de ea continut si anume pretul este omul biorobotizat. Sigur ca, asta este treaba celor care au ales sau au permis acest lucru, dar noi nu punem pret pe alegerea lor, nici nu-i plangem , nici nu-i criticam, ci doar constatam ca, deja au murit ,cand au fost biorobotizati si de suflete au fost parasiti. Nu suntem noi groparii acestei lumi si nici cei care i-am indemant pe cei care au ales astfel sa o faca in acest mod si, in consecinta, nu avem motiv sa-i plangem pe cei biorobotozati, in corpuri reciclati si in Evolutie resetati. Noi am ales un alt mod de viata in aceasta perioada de tranzitie evolutiva intre cicluri cosmice produsa si care ne confera toate conditiile necesare sustinerii evolutiei noastre accelerate si realizarii Marilor Salturi Evolutive. Iar acest mod de viata se petrece in comuniuni , care sunt rezultaul perceptiei unei viziuni si a unei Cunoasteri care ne permite sa creem miracole si tehnologii miraculoae. Noi stim ca, nu poti in acelasi timp sa scrii istorie si sa implinesti o viziune. Cei care scriu istorie o fac despre eroi , de regula morti, si in consecinta al lor scris este mai mult un necrolog despre un prezent devenit trectut , despre un fost viu acum mort, decat despre evolutiv. Pe cand viziunea este o relatare despre o lume superioara, de mine numita O Lume mai Buna, punand accent pe calitate si bunatate , echidistanta si echitate, ci nu pe ierahie si superioritate. Aceste sunt valorile reale de noi apreciate, nu produse de preturi pretuite si care cunosc cresteri inflamate , gata sa faca piata sa explodeze si produsele sa dispara odata cu piata si astfel sa nu poata fi continuata productia, consumul, supravietuirea si Evolutia. Nu suntem nici pe departe adeptii lui Harari ,prin care oculta isi face a ei manipulare , in loc sa-si faca harakiri perntru dezastrele produse omenirii si care starneste a oamenilor vanitate, cand spune ca „ Este mai rau sa fii irelevant decat sa fii exploatat”. Este al sau autoportret exprimat in scris, caci desi este explotat, nu este irelevant ci chiar genial in a fi manipulant. Nu ne consoleaza nici ceea ce el ne serveste ca zahar pe langa pastila amara, de el noua servita, cand ne spune ca „ Daca vom permite aparitia unor regimuri de supraveghere totala , sa nu credeti ca cei bogati si puternici din locuri precum Davos vor fi in siguranta”. Si daca asa s-ar intampla acest lucru, pe noi cu ce ne-ar consola? Cel mult ne-ar ofensa, cum o face Harari exprimand speranta sa „ Sper ca ne putem baza pe liderii reuniti aici ( la Davos- n.a) nu pe sobolani”. Asta arata cum suntem noi considerati in raport cu liderii ocultei, adica sobolani , care trebui starpiti, daca nu pot fi biorobotizati. Fara a fi vulgar, ii raspund cu o vorba din popor „ Ba pe a ma-tii!’’. Evident ca, se folosete acelasi mijloc manipulator, ca cel de religie folosit pentru a introduce frica in oameni ori fata de un Dumnezeu necrutator , fata de care niciunul din noi nu s-ar fi dovedit demn, ori frica de sobolani imaginari , nu de lideri nemernici si fascisti, care au pregatit si grabit extincitia acestei omeniri sau a ei parti majoritare cu a ei tacita complictate . Tot Harari ne spune ca „ Noi oamenii ar trebui sa ne obisnuim ca, nu suntem suflete misterioase, ci animale care pot fi pirate” Eu ma obisnuisc cu idea ca ma indrept spre o Lume mai Buna si imi experimentez esenta umana in fiinta umana, iar pe Harari il las sa se obisnuiasca cu animal din el , care dupa descriere este un sobolan. Am fost intrebat saptamana trecuta, daca mi-e frica de moarte? Am raspuns ca ,eu cred ca, mortii incepe sa-i fie frica de mine, intrucat de trei ori mi-a dat tarcoale si de fiecare data m-a scapat printre degete sau pe langa coasa. Nu doar de moarte nu mi-e frica si nu mi-e frica nici de frica. Sunt de acord cu o replica din film a actorului Dorel Visan „Nu-mi para rau ca mor. Imi pare rau ca nu ma trait cum a trebuit” Insa cum eu nu am de gand inca sa mor si nici in apropiatul viitor, atunci am ales sa continuu sa evoluez si sa ma Indumnezeiesc cat timp mai traiesc. Aceste valori le apreciez si le pretuiesc in sensul ca le valorizez. Caci cine apreciaza o valoare precara si efemera sau fosta Miss Univers octogenara? Caci mormantul sau cavoul este pseudo –monumentul prin care comemorezi un erou familiar , pentru a fi considerat al lui demn mostenitor. Consider ca evolutuia este o optiune incomparabil mai buna, decat materialitatea devenita putrefacta. Asa cum nu putem sti, cand moartea o sa vina, asa nu putem avea stiinta cand vor ajunge la implinire cele fata de care manifestam incredere de sine. Dar stim cu siguranta ca odata amandoua o sa vina , dar la care una si la care alta depinde de alegerea de fiecare facuta. Iata de ce, in ultima instanta, alegerea este in aceste momente intre materialitate cu a ei aferenta efemeritate si Evolutie in Existenta spre Indumnezeirea deplina , care in Eternitate se intampla. Evident ca, nu pledez nicidecum pentru a avea cu oculta o polemica sau conflict, caci sunt de acord cu ceea ce a spus Sarah Yip „ Raspunsul la razboiae nu este pacea , ci creativitatea”. Caci doar ca si cocreator iti manifesti simultan atat aspectul uman prin care la Creatie devii coparticipant , cat si cel Divin devenind cocreator a ceea ce a fost creat de Divin. Nu va expun aici, cu sinceritate, crezurile mele si apoi sa pretind ca sunt adevarate. Caci a fi sincer nu inseamna adevarul a-l spune, ci a exprima cu omnestitate crezurile tale. Dar eu va vorbesc nu de sinceritate , ci de certitune, care se naste cand descoperi in realitate, cele care de Divin ti-au fost revelate. Si acum va invit pe voi, nu sa ma credti pe cuvant si sa le descopriti si sa le experimentati nemijloct. Caci miracolele nu pot fi create de cei care nu cred in ele si nici de cei care asteapta ca altii pentru ei sa le creze. La cata ura este pe planeta este greu sa nu lasi in a ta constienta nici o fisura, prin care sa poata patrunde ura. Insa daca manifesti iubire, ura de tine nici macar nu poate sa se apropie. Din pacate odata cu constiinta si constienta , ne-am pierdut si modul de a sti sa ne miram si sa fim precum niste copii. Suntem tot mai dependenti de stat, despre care Marian Serafim spune intelept ca „ Statul rau necesar devine tatuc binevoitor”. Si asta il face sa fie precum capra cu trei iezi, care aduce iezilor lapte si miere, cand ei erau sub al lupului ocultei teroare, ci doar venituriuniversale garantate, garantii ca acele persoane care de ele o sa beneficieze, urmeaza sa fie biorobotizate. Parafrazandu-l pe Marian Serafim o sa afirm ca puterea noastra de a fi stapani pe propria viata pana la venitul universal dureaza. Dar o sa-i dau deplina dreptate in cele afirmate ca „ Ajutorul facut cu forta devine umilinta si pedeapsa , comunicarea devine dictat, iar respectul devine dispret. Una e sa-L ai tutore pe Dumnezeu, care te cheama si pe tine sa devii dumnezeu si alta este sa fii sclavul puterii pamantesti si sa te inchini ei ca lui dumnezeu”.Vedeti voi semeni ai mei si dragi dumnezei , ca nu sunt singurul care afirma astfel de „ prostii”. Dar important nu este ce afirmi, ci ceea ce alegi, infaptuiesti si creezi si mai ales ce semenilor impartasesti, chiar daca multi dintre ei vor fi fata de tine ingrati, furiosi si dispretuitori. Din fericire viata nu ne este data cu chirie si nici nu reperzinta in Existenta o tragedie. Viata este experienta si Cunoasterea ei aferenta. In consecinta viata nu poate fi traita fara experinta. Iar experinta trebuie sa fie alegerea ta , nu decizia altora, oricat acest lucru lumesc te va costa, dar evolutivul nu ti-l va afecta, ci dimpotriva ti-l va troficiza. Caci asa cum Churchil ne spune, ce nu te omoara te intareaste. Adevarata rugaciune catre Divinitate este sa devii a ei manifestare. Nu tanjiti dupa sfintenie, ci dupa Indumnezeire, caci sanctitate si sanctiune au radacina comuna si confuzia intre ele este foarte usor facuta. Nu suntem nici robii lui Dumnezeu, cum ne spune religia, nici roabele sau bioroboatele ocultei cum ar vrea unii. Suntem creatii Divine create pentru propria lor Indumnezeire. Nici raurile secate nici femeile sterpe nu sunt in lume lipsite de functionalitate si nici de a lor posibilitate de a-si duce scopulexistentei la implinire. Nimeni sa nu uite ca TOATE MARILE SI OCEANELE S-AU NASCUT DIN IZVOARE SI TOATE CREATIILE DIN DUMNEZEIRE!Daca noi nu am sustine, aprecia sau sprijini relele, pe care altii le fac, ei nu le-ar mai face deloc. Suntem nu doar interconectati functional cu tot ce-i existent , dar oarecum si complici la relele si lucrurile bune de altii facute, precum si cei ce permitem existenta a suferintelor si durerilor noastre. Sigur ca unii ar putea sa spuna ca, pelinului pe care-l iei o viata intrega, nu-i mai simti amareala. Intrebarea este de ce sa bei pelin si nu nectar? De ce sa te rogi in altar sau sa-ti ineci amarul in bar?De ce isi mai cresc aripi pasarile din colivie, daca cu ele niciodata nu o sa zboare? Cu siguranta nu pentru ca, a lor culoare pe gardianul lor sa il bucure. Nu putem fi inlantuiti decat de lanturile de noi facute si care de noi au fost ferecate.Extinctia nu e o tragedie , ci o uriasa prostie. Caci cei inrtelepti nu doar ca de extintie nu vor fi afectai, ci spre O Lume mai Buna vor fi inaltati. Nici macar adevarul nu este mai adevarat decat realul de care sete reflectat, dar asta nu are cum sa o inteleaga un manipulat.. Nimeni nu –mi poate lua sau afecta ceea ce sunt. Si atunci de ce m-as teme de cei care ma vor ucis, oinchis sau de ceea ce am sa fiu deposedat, cum de toate astea si chiar side corp o sa ma despart la un moment dat.. cat timp avem dreptul de a alege nu exista lururi imposibile, ci doar alegeri corecte sau gresite. Parafrazandu-l p[e Cristian Tudore Popescu imi pun si eu intrebarea retorica daca oamenii se nasc ca sa supravietuiasca sau sa evolueze si sa se Indumnezeiasca?