Dupa cum se poate vedea din titlul acestui subcapitol al acestui site, autorul acestor randuri foloseste persoana a I-a plural a pronumelui personal, prin „noi” el desemnand un autor colectiv, autor ce se constituie drept rezultatul unor profunde revelelatii, intuitii si vise, a unor complexe si indelungi experiente, dar si a unor studii, lecturi si verificari a adevarului unor afirmatii predictive, ce anuntau transformari planetare uriase, care au inceput deja sa se produca si vor continua in ritm accelerat. Autorul acestor randuri este constient ca, el nu este decat curierul ce duce mesajul la cei pregatiti sa valorifice aceste uriase oportunitati universale, in vederea realizarii unui salt major pe scara evolutiei personale. El se considera doar o statie de receptie si retansmise a unor mesaje, care se constituie in trambitele ce vestesc O Lume mai Buna. Preocuparea lui majora este sa nu distorsioneze prin subiectivitate aceste mesaje, sa incerce sa le inteleaga cat mai bine si apoi sa le transmita la momentul oportun, cat mai clar posibil, ignorand atacurile la care va fi supus el si mesajele sale de catre „stapanii acestei lumi”. S-a nascut in nordul tarii, la intersectia Maramuresului cu Tara Oasului, „tari” desparite de albia Somesului, de zona codreneasca, ce se intinde pana la poalele Muntilor Apuseni si a Masivului Rodnei. Ziua lui de nastere a cazut intr-o zi de Paste si dupa unii istorici chiar in ziua si luna in care a inviat Isus, cam pe vremea cand oamenii din sat se pregateau sa duca cosul cu pasca, oua si alte bucate, la biserica pentru a fi sfintite. Fiu de tarani, s-a considerat mereu el insusi, in esenta lui profunda, un taran, incercand sa nu lase viata si dorinta de modernitate, sa il transforme intr-un taranoi. Are nume de familie un cuvant dacic, iar neamul sau se trage din neamurile lui Dragos si Bogdan. Cei mai cunoscuti din neamul sau fiind amintiti de cronicari drept comandanti ai ostilor voievozilor moldoveni. Oamenii din zona unde s-a nascut el sunt cunoscuti ca oameni primitori si generosi cu oricine, dar gata sa cresteze cu cosoarele lor, niste iatagane mai mici, pielea celor ce atenteaza la libertatea si demnitatea lor. Acei oameni smulg cu greu roadele Naturii, dar au bucuria implinirii, pe care ti-o da o iubita, care ti se daruie greu, abia dupa ce ti-a cunoscut caracterul si intentiile. Ei vorbesc cantat, parca pentru a dedica oda bucuriei, vietii si privesc moartea cu umor, pictand-o in culorile curcubeului si „tratand-o” cu rime sugubete. In acest mediu, autorul acestor randuri, a trait pentru prima data sentimentul interconexiunii regnurilor, crezand ca lumea apune la orizontul unde parea a apune si Soarele. Orasele apropiate, dar inca nevizitate, pareau pentru el cetati imaginare din basmele pe care le spuneau batranii cu har in serile tarzii de claca, stropite cu vin si placinte. Colectivizarea a venit ca o ciuma, indepartand taranul, nu doar de sursele lui de supravietuire, dar si de comuniunea cu Natura, pe care o privea acum ca pe o iubita de care a fost despartit cu forta. A urmat un liceul tehnologic, din precautia si pragmatismul parintilor, ca dincolo de inclinatii, fiul lor sa aiba o meserie de viitor, cuvantul „tehnician” inspirand in acele vremuri mult respect in mediul rural. Insa inainte de a pleca la oras, parintii lui i-au spus ceva ce e demn de manualele educationale si motivationale moderne si anume: „Dragul nostru, acum ai crescut si te-ai facut destept, astfel incat noi nu prea avem ce sfaturi sa iti mai dam. Daca tu te gandesti la ceva bun de facut, spune-ne si noua, ca sa incercam si noi sa facem alaturi de tine”. Profesorii din liceu i-au spus ca tehnologia nu este pentru el si mai repede si-ar gasi vocatia in domeniul stiintelor sociale sau al relatiilor publice. Asa a ajuns la stiinte economice si administrative, bucurandu-se in acest scop si de meditatiile sorei sale, care era profesoara de matematica. Pentru ca in sat se starnise zvonul ca institutia la care a fost admis el nu este facultate, ci doar un institut de studii de trei ani, el a cerut atunci de la decanat o scrisoare in care se precizeaza ca acea facultate pregateste cadre licentiate pentru Administratia Superioara de Stat, precum ministere, institutii administrative centrale si locale. Aceasta scrisoare a adus o bucurie enorma parintilor, iar mama lui a umblat cu ea luni in sir in buzunar, la fel ca si cu o alta scrisoare primita patru ani mai tarziu de la rectoratul universitatii, prin care se aduceau multumiri parintilor pentru modul in care si-au educat si crescut fiul, pentru a deveni cetatean demn si constructor de nadejde a societatii socialiste multilateral dezvoltate. Cand mama lui intalnea cate un satean, il oprea si pretextand ca tocmai atunci a primit respectiva scrisoare de la postas si ca nu are ochelarii la ea, il ruga sa ii citeasca respectiva scrisoare, pe care o stia pe de rost, ajutandu-l pe cititor, daca se poticnea in lectura. Asa s-a raspandit zvonul ca baiatul ei a ajuns la „facultatea de ministri” ,iar cand el se intorcea in sat, satenii il tratau cu un respect profund, spunandu-i ca stiu ca el va ajunge atat de sus incat ei nu isi puteau imagina, insa il rugau sa nu-i uite, ca sunt saraci si necajiti. Tot acei sateni il chestionau cu privire la mersul lucrurilor si a lumii sau despre viata si moarte, iar el le raspundea cu un aer de cunoscator, ca daca pana si Soarele va „muri”, cum sa nu moara si omul. La aceste afirmatii, un taran curios a intrebat cu inocenta filozofica „Si cam pe cand ar urma sa moara Soarele?”. Cand tanarul consatean i-a raspuns precis „cam peste 4 miliarde si jumatate de ani”, atunci pe fata taranului a aparut o liniste ancestrala, comentand ca pentru sine „Oh, inseamna ca avem destul pana atunci”, indreptandu-se agale, dar parca mai motivat, spre lumestile lui treburi cotidiene. De fapt, intelepciunea populara a constiut primul si cel mai important izvor de inspiratie pentru autorul acestor randuri. In timpul facultatii s-a lansat zvonul, devenit legenda, ca el este fiu de bulibasa, legenda care i-a creat o aura, de beneficiile careia s-a bucurat tot timpul studiilor. Atunci a inceput sa inteleaga ca aparentele bat realitatea si ca sugestia este mai puternica decat orice demonstratie. Toate astea nu il puteau lasa in afara intersului sistemului, mai ales ca in ultimii doi ani de facultate a avut profesori si asistenti, securisti cu acte in regula. Astfel i s-a propus de catre un colonel si un maior de-ai lui Pacepa, sa nu intre in procesul national de repartitie si sa inceapa sa invete germana si maghiara, ca urma sa i se dea o functie intr-o institutie din strainatate. Refuzul sau care l-a urmarit toata viata, ar fi primit o replica mult mai dura, daca in vara acelui an nu s-ar fi „defectat” Pacepa, iar ceea ce parea un act sinucigas, a devenit un adevarat suport personal. A urmat apoi Dreptul si in acest timp s-a casatorit, stabilindu-se la Brasov dupa sase ani de experienta sibiana. La doi ani de la casatorie s-a nascut unicul sau fiu, care v-a deveni un reper fundamental in evolutia sa ulterioara. Vicleana securitate nu se putea consola ca a pierdut un cadru promitator, pentru care au cheltuit multa energie umana, „depozitata” in cele aproape patru sute de pagini din cele trei dosare de urmarire si evaluare ce i-au fost intocmite de catre vajnicii securisti. Si intrucat, omul ii refuza constant pe securistii care insa ii cunosteau foarte bine profilul psihologic, l-au invitat sa intre in procuratura, gadalindu-i vanitatea cu formule de genul „v-am urmarit activitatea si am apreciat-o in mod deosebit, si am fi bucurosi, daca ati intra in randurile noastre, pt a aduce un plus de calitate si profesionalism in institutia noastra”. Asta se traducea prin „mai bine la noi si sub controlul nostru, decat in afara si de supravegheat”. Desi nu era membru de partid, la scurt timp i s-au incredintat spre supraveghere „obiective” precum Poiana Brasov si Gospodaria de partid Predeal. E inutil sa spunem, ca aici se intalnea la fiecare pas cu securistii si cu liderii comunisti ceausisti. Insa in acelasi timp se descopera, ca fiul lui sufera de aceasi boala de care sufera si marele savant Stephen Hawking. Previziunile cinice si dezarmante ale medicilor au costituit primul mare cutremur in sistemul sau de valori. Intrebari de genul „Ce putere e aceea, care te face neputincios in fata inrautatirii progresive si zilnice a sanatatii fiului tau?” sau „ Oare boala fiului meu nu este pedeapsa pentru modul superficial in care eu, jucandu-ma de-a Dumnezeu, am luat libertatea unor oameni nevinovati?”, reveneau tot mai frecvent in mintea lui. Faptul ca la examenul de definitivat in procuratura s-a situat pe podium, alaturi de Monica Macovei, ce a venit la examen insotita de o matusa de a ei, ce era Director economic in Parchetul General, nu putea constitui o consolare, iar anumite evadari in care cauta defularea, nu faceau decat sa-i accentueze sentimentul de neputinta. Revolta muncitorilor de la Steagul Rosu, uzina de autocamioane din Brasov, din 15 noiembrie 1987, cu care a pactizat din apartamentul familiei Paraschiv de pe str. Postavarului, a constituit inceputul sfarsitului acestei rataciri. A doua zi a fost urcat in autoturismele procuraturii, alaturi de alti sase colegi, printre care si viitorul Procuror General Joita si dus la sediul Militiei. El statea in biroul ofiterilor Dorobantu si Naferica si rand pe rand erau adusi manifestanti atent monitorizati si fotografiati de securistii infiltrati printre ei in ziua anterioara. Printre primii a fost adus si un tanar pe nume Postolache, care va devenii ulterior si lideriul Asociatei 15 Noiembrie, iar in mai putin de o ora, in acel birou au fost aduse 7-8 persoane, care stateau in picioare, nu doar din lipsa de scaune. In acea clipa el a iesit din birou si s-a dus la bufetul din incinta Militiei, unde a stat pana la sfarsitul programului si apoi a plecat acasa. A doua zi sefii i-au cerut sa predea dosarele instrumentate, deoarece urmarirea penala va fi efectuata de Parchetul General, insa el i-a naucit spunand ca, nu a intocmit nici un act. S-a pregatit impotriva lui o executie pe motive profesionale, dar el a miscat surprinzator si si-a introdus patru demisii succesive la toate nivelurile ierarhice, dupa ultima fugind efectiv la mare. Nu inainte insa de a fi invitat la Liceul Brancoveanu de catre maiorul de securitate „M”, a carui sotie era colega de serviciu cu socrul sau, la o discutie amicala. La aceasta discutie a fost „tratat” cu radiatii, probabil pentru ca Securitatea vroia sa stie ce e in capul omului, radiatii ce i-au produs cativa ani mai tarziu ciroza, tratata din fericire printr-o terapie neconventionala in Ucraina, terapie a carui succes s-a datorat cazuisticii numeroase oferite de accidentul de la Cernobal din 1986. Prin demersul lui Gica Hagii si Marius Lacatus, care erau in vacanta sau in cantonament la mare, la Mamaia, in Vila nr.18, respectiv Hotel Victoria, el ajuns in audienta la Valentin Ceausescu, iar prin tatal unui fost coleg de universitate, sef al Gospodariei de partid Sibiu, a ajuns in audienta la Nicu Ceausescu. In paranteza fie spus, viata a dovedit ca, ca de obicei, marile talente sunt si caractere pe masura. Evident sunt si exceptii, care te lasa „Mutu”. Cei doi fii ai lui Ceausescu s-au dovedit plini de bunavointa si intelegere fata de problemele pe care le avea cu sanatatea fiul sau si l-au trimis la „Madam” Bobu, Ministrul Justitiei, Ion Coman secretar cu probleme speciale si la Procurorul General Diaconescu. Cu asemenea recomandari, i s-a propus sa devina Procuror General Adjunct sau sa conduca o instanta de judecata brasoveana. Refuzul lui a nascut legenda ca ar fi agent KGB, sfarsind in a ajunge jurist la niste C.A.P.-uri, profesie din care isi manifesta zgomotos Emil Hurezeanu rebeliunea fata de regim, inainte de a se bucura de Bursa Herder. Revolutia il prinde pe autor internat intr-un spital de boli neurologice din Valcele, jud. Covasna, impreuna cu fiul sau, de unde se externeaza rapid, dar nu participa la evenimente, intarind asfel supozitia ca este agent K.G.B. Dupa Revolutie, la propunerea unui fost coleg, cocheteaza cu functia de Director General in Ministerul Justitiei, insa constatand ca institutia a fost „fortificata” cu un puternic desant de fosti securisti, renunta inainte de sfarsitul „perioadei de proba”. Intamplarea il impinge spre afaceri si in scurt timp va face parte din cei mai norocosi oameni de afaceri romani, care au prosperat fara sa faca afaceri cu statul si nici trafic de marfuri cu Turcia. Adevarul este ca a incercat si el astfel de operatii in Turcia, Bulgaria, Yugoslavia si Ungaria. Insa fiind surpins odata la o taraba din Turcia de fiul unui avocat din Brasov, incercand sa vanda niste pantaloni si fiind intrebat de catre acesta „Ce faceti domnule procuror, ati trecut de la procuratura la panaloni?”, a inteles ca nu aici e locul lui. Dezvolta in scurt timp relatii comerciale cu Rusia, surprinzandu-l pana si pe George Constantin Paunescu, ce devenise deja un fel de institutie nationala in materie de afaceri, si care se intreba cum a reusit el sa-i convinga pe rusi sa-i trimita trenuri de marfa in Portul Galati, cu plata la termen si la preturi modice. Probabil ca doar un general K.G.B. putea sa se bucure de astfel de favoruri. Insa implicarea lui intr-un „menage en trois” ce a constat intr-un export de uniforme militare si alte „accesorii metalice” in Republica Moldova in timpul conflictului din Transnistria si urmare unui articol documentat a lui Cornel Ivanciuc in Academia Catavencu, se spulbera mitul agentului K.G.B. si-i determina pe fostii securisti sa ia masuri de excludere a intrusului si impostorului. Cu atat mai mult cu cat omul nostru ajunsese sa primeasca titluri de Ambasador Onorific al Coreiei de Sud, de Ambasador al Pacii al celei mai mari institutii de profil din Asia de Sud–Est, dar mai ales un „Award” pentru contributii deosebite la realizarea Visul American. Si oamenii aceia chiar pun pret pe asemenea distinctii. De asemenea „Omul nostru din Brasov” ajunge membru in juriile concursurilor internationale de frumusete, calatorind in cele mai frumoase locuri de pe glob in regim de „Protocol Zero”, intalnind autoritati locale, importanti oameni de afaceri, dar si personalitati ce fac agenda mondenului, insotit de frumuseti aflate in floarea varstei lor. Astfel, in scurt timp s-a declansat impotriva sa un numar imens de procese penale, lichidari ale firmelor proprii, blocari ale tuturor conturilor, confiscarea tuturor bunurilor, inclusiv a locuintei, dar mai ales a unui linsaj mediatic facut de indivizi lipsiti de talent, dar buni cunoscatori al modului de manipulare a opiniei publice. Astfel, in aproximativ 20 de ani, omul nostru atinge „performanta”, demna de Cartea recordurilor, de a deveni eroul negativ, in diverse calitati, in peste 700 de dosare penale, instrumentate de-a lungul si de-a latul tarii. Replicand taios si documentat, a inceput sa-i denunte pe generalii Gioni Popescu, Director Adjunct S.R.I., Aurel Zichil, seful de cabinet al sefului I.G.P.R., V. Ardeleanu, sef la „Doi si-un sfert”, Marian Ureche, sef SIPA, etc, etc., dar si pe Rodica Stanoiu, Ministrul Justitiei, actualului sef al ANAF, pe atunci adjunct la Autoritatea Nationala Vamala, dovada a fratiei transpartinice si a niscaiva protectii de la servicii, Adrian Nastase, magistrati, oameni ai puterii centrale sau locale, politisti, oameni de afaceri, si multi altii, a caror fapte de bravura vor fi facute publice dupa ce vor fi depuse denunturi penale impotriva lor. In toata aceasta perioada au existat si profesionisti cu constiinta, care au riscat sa-si piarda profesia si poate si libertatea, refuzand sa faca jocul abject si criminal al unei clici lipsite de orice scrupule, cand se punea problema ca ei sa isi piarda puterea si averea. Am aminti-o aici pe Livia Stanciu, pe atunci proaspat judecator la Judecatoria Galati, venita din procuratura, si care, infruntand clica locala si falanga ei din justitia galateana condusa de clanul Popa, a indraznit s-a desfiinteze sechestrul pus de procurorul Sandu pe locuinta „vanatului national”, intr-un dosar instrumentat la comanda de lt. (pe atunci) Tache Bocaneala si avansat la scurt timp dupa aceasta, drept sef IGPR, pentru ca a reusit sa blocheze relatia comerciala a omului nostru cu rusii, georgienii si moldovenii, dar si pentru modul in care a „supravegheat si controlat” traficul de marfuri (si ce marfuri!) ucrainene pe Dunare, pe unde au fost transportate motoare de avioane sub denumirea de generatoare de hidrocentrala in Iugoslavia, supusa deja sub embargo. Implicarea frumoasei si inteligentei Maita Sevrodolscki, una din cele 25.000 de rusoice vorbitoare a multor limbi, posesoare de carduri de platina si plasate pe langa cei mai influenti oameni ai lumii, dar mai ales pregatite sa supuna pe orcine sau sa reziste la testele adevarului, nu a fost decat o pata de culoare in aceasta poveste murdara. Faptul ca fatuca devenise asistenta personala a lui Mark Rich, si ca mama ei devenise cetatean american, ii dadea nu numai o buna acoperire, dar si un aer occidental. Insa nu doar doamna Livia Stanciu nu a intrat in aceste jocuri murdare si chiar multi politisti, magistrati si chiar oameni din serviicile secrete sau alte institutii publice, asistand insa, uneori revoltati, alteori resemnati sau dezgustati, la promovarea unor colegi de-ai lor corupti si incompetenti. Altfel omul nostru nu ar mai fi fost liber sau in viata. Insa asa cum zice un proverb popular, in tot raul e si un bine. Prin eforturile domnului V. Magureanu o parte a arhivei de microfilme facute dupa dosarele Securitati au ajuns in SUA, domnul Magureanu declarandu-si bunele intentii fata de americani prin aceea ca si-a trimis copii la studii in SUA, asa cum a facut si George Constantin Paunescu, cam asa cum isi trimiteau conducatorii Tarilor Romanesti copiii la Inalta Poarta. De fapt, nu doar locul comun de studii il legau pe domnul Magureanu de domnul Paunescu, ci si cedarea de catre SRI, domnului Paunescu, a sediului din Bucuresti, str. Pictor Iscovescu (nu doar pentru ca rimeaza), nr. 11, Sectorul 1. In acest sediu primea domnul Paunescu parlamentari si guvernanti, care erau pusi sa astepte ore in sir, pentru a-si lua tainul, nu lumina. Intr-un inceput de martie, cu zapezi ce „acopereau” Bucurestiul, domnul Paunescu ii facea o demonstratie de influenta omului nostru, sunandu-l pe gen. Danescu (iar rimeaza), Ministru de interne pe atunci, la o ora la care generalul era in pijama, spunandu-i „Sa traiti domn general! Plutonierul major Georgica va raporteaza ca are urgenta nevoie sa-l vizitati maine, pentru a va prezenta o chestiune importanta si a va felicita de 8 Martie”. Pentru o mai buna cunoastere a omului nostru, G.C.P.-ul si-a si delegat pe langa el doi dintre consultantii recuperati din consulatele economice romanesti din China si Canada, respectiv Avram si Negrea. Ba mai mult, la una din deplasarile acestora la Brasov a participat chiar Boby Paunescu, proaspat preuniversitar pe atunci. Abilitatea GCP-ului de a-si face relatii la nivel inalt era folosita cu fiecare ocazie. Astfel atunci cand a avut loc la Bucuresti, Forumul Crans Montana, seara, domnul Georgica imbraca haina umila de „plutonier”, servind personal invitantii de la Barul Melody, condus de fratele Viorel. La inregistrarea omului si a asociatului sau Sanyi, la forumul Crans Montana, gen. Iliescu le-a spu amenintator „Credeti ca nu stim cine sunteti voi„. Focusarea camerelor TV pe omul nostru pareau a spune „Te-am prins vrajitorule„. Insa altii au fost „prinsi” si chiar GCP-ul avea sa afle mai tarziu ca nimeni nu poate fi stapanul tuturor inelelor dintr-o tara. Domnul Talpes a desavarsit ce a inceput domnul Magureanu, si asa omul nostru a inceput sa starneasca interesul unor americani, care studiau si fisau anumiti „hamsteri”, pentru a-i pregati si pune la momentul oportun in pozitii in care, actionand potrivit convingerilor si talentelor lor, fac involuntar jocul unor papusari pe cat de invizibili, pe atat de inteligenti. Continuand bunele oficii cu Big Brother, cei doi, blanzi la vorba service-isti, au continuat monitorizarea omului nostru. Magureanu cerea chiar ca omul sa fie pus in situatii extreme, dar nu periculoase, pentru a vedea ce solutii de iesire „breveteaza” omul. Asa ajunge el, cu ajutorul unui personaj dintr-un serviciu secret roman si la invitatia unui puternic ONG american, sa faca parte, sub o alta identitate, dintr-un grup de oameni de afaceri ce insotea delegatia guvernamentala condusa de Prim Ministrul Mugur Isarescu, ce a vizitat SUA in perioada 22-26.03.2000. Odata ajuns in SUA, omul nostru e preluat de ONG-isti, care l-au invitat sa isi continue „delegatia” singur. Face o vizita la Rezervele Federale, dar si la alte institutii, precum si la Bursa din Chicago, unde se intalneste cu Thomas Curtean, un american de origine sibiana, si a carui sotie Irina este o rusoica ce vorbeste si romana si care a oferit consultatii gratuite la infintarea Bursei din Moscova. Pe blandul si simpaticul Thomas, omul nostru il cunostea de la Sibiu, unde devenise membru fondator al Bursei de Marfuri si Monetar-Financiare, alaturi, printre altii, de mult prea dezlegatul la vorbe – Sima, si mult prea des arestatul Carabulea. Curtean acorda, alaturi de repatriatul domn Hergan si fiul, consultanta atat bursei sibiene cat si celei bucurestene. Curtean chiar a tinut un simpozion la Brasov, la invitatia omului nostru adresata directorului bursei sibiene T. Ancuta, ocazie cu care el si sotia sa au fost impresionati pana la lacrimi de caldura romanilor si frumusetea plaiurilor brasovene. Parca pentru a confirma proverbul italian „Toata lumea e un sat”, ONG-istii americani vorbeau aproape ca securistii romani, adica „v-am vazut, ne-ati placut, ce avem impreuna de facut?”. „Deal”-lul s-a facut pe ideea, ca omul nostru trimite radiografii ale realitatilor politice, economice si sociale din Romania, si daca isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul verbal de succes, atunci ei, ONG-istii americani, il ajuta in vindecarea fiului sau. Zis si facut, pentru un nou si bun inceput! De subliniat insa o ciudatenie si anume ca, desi omul nostru primise viza de la Ambasada SUA atat pentru el, cat si pentru o minora ce il insotea in 1992, fara sa aiba acordul parintilor, viza ce le-a fost data in 5 minute, deoarece invitatia era facuta de Donald Trump, in 1999 i-a fost refuzata de trei ori la rand cererea de viza pentru a merge la un transplant de celule steam cu fiul sau in SUA. Prietenii stiu de ce si dupa un an si jumatate a aflat si omul nostru, respectiv, ca tratamentul in cauza, desi costa o „gramada de verdeata”, adica 150.000 de dolari, nu avea nici o eficacitate, ba chiar putea induce reactii adverse. Cu o asemenea motivatie omul nostru s-a pus pe treaba si la inceput, lunar, apoi saptamanal si in final de cate ori considera necesar, trimitea cate o „radiografie” in SUA. Omul nostru fiind cam limbut, povestea cui era dispus sa-l asculte despre bravurile lui. Asa ca vreo zece ani s-au chinuit baietii sa afle „calea”, nu a lui Isus, ci a omului nostru, dar nu au reusit, desi el comunica, via satelit, din apartamentul domnului S, cetatean israelian de origine romana. Apartamentul in cauza era situat undeva pe langa Electroaparataj, in Bucuresti, si i-a fost pus la dispozitie omului, de fratele unui domn inginer dintr-un ”service”, care probabil a vrut sa isi ispas(easca) astfel ceva pacate, facand un act de caritate. La scurt timp monologul devenise dialog si astfel si omul nostru primea informatii despre ce fac concetatenii lui ajunsi demnitari fara de demnitate si mai ales ce urma sa se intample in scurt timp in Romania. Treaba asta cu prezisul evenimentelor i-a placut tare mult omului nostru, fiind tare mandru ca a devenit coleg de bresla cu Nostradamus, dar mai ales ca reusea el sa faca agenda celor tari si mari, care inainte ii faceau ei agenda lui. Si intrucat omul nostru devenise policalificat penal de profesie, adica invinuit, inculpat, suspect, faptuitor si „declarant penal”, vizitand tara in lung si in lat si murdarind mii de pagini cu scrisul lui de laba gastei, trebuia de facut ceva, pentru a nu lasa autoritatile sa-l indisponibilizeze total. Primul pas facut a fost, ca cineva schimba ”mortul” din dosarele ce-i erau inscenate omului, cu documente asemanatoare ce ii acuzau pe acuzatorii inscenatori. Va dati seama ce soc pe bietii procurori, care il chemau pe omul nostru pentru a-l pune la conservare la rece, cand el le spunea „In fisetul acela, in volumul y din dosar, la fila x, se afla un document, care nu numai ca nu ma acuza, ci va acuza pe dvs. si pe superiorii dvs. Iar ca bonus va spun ca in camera alaturata, colegul dvs. care asculta convorbirea noastra, este ofiter acoperit si a fost filmat in urmatoarele ipostaze…” Din fericire, aroganta si incopetenta acestor papusari ii facea sa isi dea cu stangul in dreptul, facand inscenari atat de jalnice ca pana si slugilor lor cele mai umile le era imposibil sa le puna in practica. Cum omul nostru constata ca la circa trei saptamani de la primirea informatiei, cateva ziare sau reviste le reluau rezumat, incepand cu Academia Catavencu si continuand cu Cotidianul, Ziarul National, etc, iar apoi, la scurt timp, ambasadorul M. Guest transmitea in formula diplomatica aceleasi mesaje, a inteles ca trebuie sa isi gaseasca canale proprii de transmis la varf, informatiile primite de peste balta. Primii care l-au ajutat in acest sens a fost simpaticul Mircea Popa, care nu-si ascundea simpatiile fata de Rusia si generalul Marian Ureche, care nu-si ascundea interesul pentru informatiile lui, cerandu-i la inceput sa i le dea in scris, (poate ca omul era obisnuit cu note informative). Scrisul necaligrafic si ilizibil al omului nostru, in raport cu scrisul, cel vechi sau nou, al Rodicai, l-a determinat pe Marian, mare hotoman, sa se multumeasca cu vorbele. De fapt nu doar cu vorbele, ci si cu casa din Bucuresti, pe care domnul Blanculescu voia sa i-o confiste colegului sau expus la vedere, pentru ca acesta din urma ar fi fost vinovat de administrarea frauduloasa a unei firme patronate de un fost subordonat comun, impozantul Vostinaru, care isi propusese sa exploreze adancurile tarii noastre si a celor din jur, el avand experienta doar in „explorarile” de la suprafata, dar bine acoperite. Noroc cu sensibilitatile pentru case a Rodicai, in timpul lui Nastase, care a vorbit, nu „la Ureche”, cum o facea pe vremuri, ci cu voce ferma cu domnul Blanculescu, cerandu-i acestuia sa nu deschida o problema atat de sensibila ca cea in materie de case, pentru ea si Nastase. (rima bat-o vina sau vorba lui Tomita „alta rima n-am gasit„). Nu se facea sa-l trimiti pe general la racoare dupa atatia ani de servicii (unii spun ca aceste doua cuvinte se scriu unit), aduse in ambele regimuri, tarii si mult preanenorocitului lui popor. Nu ne referim aici la inchisoare, cand vorbim de racoare, desi rimeaza corespunzator, ci la casa de vacanta de la munte a generalului din Provita, Jud Prahova, judet numit de niste „povestitori” drept „cuibul fostilor securisti deveniti infractori”. Unde esti tu Soare, Lupule, Popescule, Zichile, Paltaneo, Ureche, se intreaba cronicarul, dar mai ales unde ar trebui voi sa fiti? Dar vorba unui taran din Cristian, jud. Brasov „las’ ca nu-i plang eu pe astia”, ca unii au „muls” Petromul, altii si-au intretinut amantele si satisfacut placerile cu milioanele Bancorexului si Bancii Agricole sau proptindu-si „pupilii” in fruntea Justitiei si a aproape tuturor institutiilor importante centrale si locale. Apoi eterul si baietii au facut toata treaba. Ajunsese omul nostru sa transmita mesaje clare celor care il urmareau la bara cu masinile lor tunate, constienti ca si oamenii aceia trebuiau sa manance o paine si ca multi au fost convinsi ca fac si un gest patriotic, scapand tara de un mare dusman si excroc. Dezmeticiti din soc, baietii au devenit agreisivi, ca niste sobolani amenitati cu deratizarea. La inceput Arogantul Adel a dat ordin de arestare a omului, insa in noaptea dinaintea zilei cand urma sa fie arestat „legal”, dupa orele 6.00, la orele 4.20 au venit in fata usii sale patru T.C. a unei ambasade si au prezentat politistilor, care asteptau pe scarile locuintei sale ora 6.00, un act ce-i oferea protectia institutiilor din care ei faceau parte si l-au condus ,flancati la bara de urmaritori, pana in Bucuresti, unde omul nostru s-a odihnit in apartamentul cu satelit. Pe la pranz i s-a comunicat sa mearga acasa, ca se intoarce roata si, ca la fel ca in „Numele trandafirului” a lui Umberto Eco se va dovedi ca si Inchizitorul este cateodata criminal. Omul mai auzise o varianta cu intorsul rotii, imediat dupa intoarcerea din vizita incognito din SUA, cand i s-a recomandat sa il sprijine pe T. Melescanu, dar la scurt timp i s-a comunicat ca „se schimba caii” si ca Stolojan il da jos pe Melescanu de pe „tabla de sah politic”. Astfel omul nostru a devenit foarte activ in sprijinirea lui Stolojan, care nu intelegea ce o vrea omul asta, care a infiintat o fundatie, denumita sugubat de un defunct ziarist, fost prieten al SRS, si anume „Pro Stolojan”, transformand pe activii si energicii membrii ai fundatiei in niste prostolojeni. Nefunctionand arestul, Adelu Necotrocenelu a ordonat sa ii fie sudate portile locuintei, lasandu-l pe omul nostru si familia sa fara toate bunurile, inclusiv documente, acte de identitate si poze de familie, doar cu hainele de pe ei. Lasat omul fara trecut, nu-i ramanea decat sa-si construiasca un viitor. Si cum in Romania toate portile ii erau inchise, iar omul nu voia sa fuga din tara spre disperarea politistilor de frontiera, care s-au prins de cap, cand au vazut ca omul se intoarce din Italia, dupa ce si–a asumat statutul de initiator si „creier”al „Afacerii Sunoil„, ceva trebuia facut. Astfel, ca dupa ce a vandut niste drepturi litijioase asupra unui teren de langa Bucuresti cu 40 milioane euro si a valorificat un cont anonim de la UBS in suma de 41,8 milioane dolari, intr-o maniera demna de un roman de Dan Brown, si dupa ce firma lui a fost eliminata de ofensata Rodica Stanoiu din cadrul operatorilor AEGRM, institutie creata cu fonduri si consultanta a Guvernului SUA, omul nostru a zis „ Elvetia , pregateste-te ca sosesc!”. Nu inainte de a o acuza pe Rodica de deturnarea a peste 35 de miliarde de lei din fondurile AEGRM, fonduri ce urmau sa fie folosite conform protocolului incheiat cu finantatorii si consultantii americani, pentru finantarea dezvoltarii si modernizarii acestei institutii, nu pentru premierea acolitilor din minister si pentru mai eficienta lor subordonare. Vorba unui angajat Romtrans „Domnule, eu il servesc pe acela care ma plateste”, dovada ca de „sindromul Iuda” sufera prea multi semeni, care au devenit mercenarii propriilor lor agresori. Oricum, omul nostru se indragostise de Elvetia cu putin timp in urma si desi ea e de regula rece, cu el a fost foarte calda, iar Centrul de cercetare medicala GKA, care a descoperit principiul functionarii celulelor si a transmiterii informatiilor prin ele, centru a carui membru sustinator a devenit, va ramane un reper important in evolutia omului nostru. Intrucat ce organiza AEGRM, permitea persoanelor fizice sa dea credite fara a avea restrictiile bancilor si intrucat niste elvetieni nu stiau cum sa isi plaseze profitabil, dar fara riscuri, imensele sume ce le detineau, omul nostru a facut ce stie mai bine, adica sa construiasca mai multe imagini cu piesele aceluiasi puzzle. A creat o combinatie de titluri de credit, polite de asigurari si operatii pe Forex incrucisate pe fusurile orare ale celor patru mari burse mondiale, incat i-a lasat pe harwardistii si oxfordistii, superspecializati, de-a dreptul tampiti, cu precizarea ca intre timp si-au revenit, cum spunea celebrul avocat Micescu pe vremuri. Cheie acestui ansamblu, cu o profitabilitate garantata la minim 18o%/an fata de suma investita initial, o constituia grupul de asigurari, evident american, si trecerea profitului asfel obtinut prin burse, pentru a duce taxabilitatea spre zero, avand in vedere ca in SUA impozitul pe profit este progresiv, iar firmele de asigurari si unele banci nu au dreptul sa faca investitii in sectoarele asigurate sau finantate de ele si nici sa faca operatiuni finaciare si comerciale. Sumele astfel obtinute depasesc 2000 de miliarde de dolari si urmeaza a fi investite in Axa Turcia-Romania–Polonia, care v-a deveni cruce, prin aderarea la ea a Ucrainei de Vest, Austriei si Elvetiei, iar apoi un fel de cruce malteza sau zvastica budista prin aderarea tarilor baltice, a tarilor din Sud-Estul Caucazului, a Greciei si Ciprului la „bratul Turciei” intr-o „castorie” bazata pe intersul pentru petrolul mediteranian si in final, dar nu in cele din urma, prin aderarea tarilor nord-europene. Scopul ei este impiedicarea consolidarii Trioului Germania-Franta-Rusia, care initial a fost Quintet, cu participarea Marii Britanii si Italiei si apoi Quartet prin retagerea britanicilor. Insa vajnicii praduitori sa nu-si faca nici o speranta, crezand ca vor putea fura vreun euro din acesti bani, caci atunci cand ei vor incepe sa fie investiti, praduitorii vor fi fie in inchisori, fie ascunsi prin vreun colt de lume de frica furiei maselor sau chiar de linsajul acestora. In paranteza fie spus, cu totii suntem complici la drama ce o traim, fie ca ne-am facut ca nu vedem ce fac unii, fie invocam responsabilitati fata de familie, spunand resemnati, ca „astora” nu are cine sa le faca nimic. Initial omul nostru a sustinut acest proiect si chiar a pledat pentru a-l impune, aducand argumente de bun simt, ce tineau de traditiile si multiculturalitatea Europei, nivelul inalt al cercetarii stiintifice si educatiei, puterea economica Number One in lume si un brat inarmat puternic, numind aici Rusia. Insa Puterea este o tarfa irezistibila si a trezit in liderii batranului continent aspiratii de „macho” si de dominarea a lumii. In taina fiecare visa, sa se foloseasca de ceilalti, pentru a-si subordona singura lumea. Asa ca proiectul a fost abandonat si asa s-a nascut idea axei, care sa devina cruce si apoi zvastica hindusa. Onesti fiind, trebuie sa recunoastem, ca aproape fiecare tara din axa si riveranii ei o privesc ca o oportunitate, pentru a-si reface vechile imperii sau macar sa-si recapete teritoriile din vremurile de maxima expansiune. Pe de o parte nici una din tarile din axa nu au puterea celor care compun troika, iar veleitatile lor expansive vor fi diluate de beneficiile pe care le propune si garanteaza O Lume mai Buna. Insa „Postalionul american” nu schimba doar caii de la carutele altora, ci ii schimba si pe cei de la trasura proprie. La inceput omul nostru a comunicat cu specialisti in domeniul politico-social, apoi cu cei din domeniul economico-financiar si in final cu specialistii in dezvoltarea capacitatilor paranormale. Cine se gandeste la intregul dictionar psihiatric cu referire la omul nostru, ar face mult mai bine sa-si faca griji pentru propia sanatate mintala, sa-si faca un consult si eventual sa se trateze sau chiar sa se interneze la balamuc. O parte din aceste experiente s-au concretizat in scrierea de catre omul nostru a cartii intitulate „Romania ca o prada”, carte editata in spalt in Germania si pregatita pentru a fi publicata in 50.000 de exemplare. Cartea prezenta cu o documentatie abundenta, cum o fost jefuita Romania in circa doua decenii de la Revolutie de peste 160 de miliarde de dolari. Insa ea nu a fost publicata niciodata, fiind folosita in negocieri de catre „O.N.G.-isti” cu privire la intrarea Romaniei in NATO si apoi in UE. Celor care vor comenta, ca aceste procese nu se puteau face decat cu persoane oficiale, le amintim faptul ca negocierea intrarii Romaniei in NATO a fost facuta cu Secretarul General NATO, Lordul Robertson, care a continuat aceste demersuri inca un an si jumatate dupa incetarea mandatului sau de oficial NATO. Cu intrarea Romaniei in UE lucrurile au stat la fel. Insa nu doar aceste aspecte au facut obiectul cautarilor omului nostru. Cateva experiente directe l-au indreptat spre ceea ce stiinta oficiala materialista ar spune ca tine de sfera patologicului si i-ar atribui acestuia, cu generozitate toate diagnosticele din dictionarul de psihiatrie. Insa asa cum zice o vorba populara „Glasul cainelui nu urca in Imparatia Cerurilor”. Astfel la inceputul anilor ’90 a avut mai multe experiente legate de fenomenele OZN, in care eroul principal a fost Alexandru(Sanyi) T. In anul 1995 sotia lui si fiul lor se deplaseaza la celebra vizionara Vanga, langa Petrici, in Bulgaria, de la care aud lucruri socante si previziuni ce vor fi supuse unor momente de cumpana si pe care realitatea continua sa le confirme cu fiecare zi ce trece. In noiembrie 1997, la un interval de sase zile, respectiv in 21.11 si 27.11, omul nostru are doua experiente in apropierea mortii (EAM), intr-o succesiune prea rapida, ca sa nu fie sugestiva. Aceste experiente ii schimba omului nostru conceptia despre Viata si Moarte, constand ca ochii inimii vad mult mai departe decat ochii mintii. Asa cum spunea un alt Mare Initiat, il numim aici pe Samuel Aun Weor „Doar descoperind in intregime misterele Mortii, vom putea descoperii originea Vietii”, La inceputul anilor 2000 este invitat de Seful Antimafia de Milanoa, Benito Melchiona (nume predestinat pentru un Mare Initiat), insa la ordinul „Vulpii Ardelene”, ce si-a transformat porecla in nume si numar de inmatriculare, dar in limbi occidentale, un „popa”, devenit slujitor al diavolui, a cerut retinerea omului nostru pe Aeroportul Otopeni si aducerea lui legat in lanturi si catuse la Targu Mures pentru niste acuzatii pe cat de imaginare pe atat de hilare. Pentru merite deosebite, sluga raspopita a fost „cadorisita” cu o frumoasa partenera, o purtatoare de vorbe prin gura a unor organe interne, dar si de alte mascari ale unor organe externe. O saptamana mai tarziu omul nostru isi continua calea initiatica si ajunge la intanirea cu Melchiona in Verona, deoarece totul a inceput sa rimeze in viata lui, si unde de aceasta data, il intalneste pe actualul Papa si alti frati, Mari Initiati. Mesajul cu care se intorce omul nostru din orasul legendei lui Romeo si Julieta este ca „atunci cand iubirea este si se lasa supusa constrangerii, ea devine tragedie.” Aviz parintilor care cred ca stiu ei mai bine ce trebuie sa faca copiii lor. In 2011 omul nostru este invitat intr-un turneu sud-american, unde ajunge dupa o calatorie pe cat de misterioasa pe atat de plina de secretomanie, astfel ca la Londra a trebuit sa lase toate obiectele ce-i apartin ,inclusiv lenjeria de corp. Ajuns pe meleaguri braziliene intr-o splendida statiune turistica, se trezeste alaturi de alti douazeci de cetateni din diferite tari, carora li se spune ca au fost selectionati dintr-un grup de control compus initial din 21.000 si apoi de 2.100 de oameni. In a doua seara de la sosire acestor oameni li se inmaneaza un repertofon si li se cere, fara a avea acces la computer sau alte mijloace de informatii, ori hartie si pix, sa propuna, fiecare in limba lui, un proiect de evolutie globala si proiecte de evolutie regionala. Precizam ca toti acesti oameni si multi altii, au facut timp de 4-5 ani anterior acestei intalniri, proiecte de evolutie sectoriala sau regionala, dar niciodata de evolutie globala. Tocmai acele proiecte au stat la baza selectiei celor 21 de ”hamsteri”. Dupa un timp i s-a comunicat omului nostru ca a devenit din „hamster preferat”, drept „proiectant autorizat”. Din pacate, o parte dintre viitoarele preotese a Noului Eden terestru, respectiv Dilma Rousseff si Cristina (Kirchner) d’Argentina, ignorand sfaturile Inteleptului Papa si repetatele mesaje si avertismente ale omului nostru, s-au lasat seduse de ludicul puterii si au pornit pe o panta sinucigasa pentru cariera lor. O dovada in plus ca intodeauna prabusirile se fac mult mai rapid ca asccensiunile. A ramas in sarcina lui Hilary Clinton sa decida cine va constitui baza Prismei Luminii in varful careia se va afla ea chiar inainte de sfarsitul anului viitor, alaturi de ferma, dar gratioasa Domna de „Chilii”. Mai trebuie punctat la capitolul pozitiv al acestui turneu sud-american, intalnirea cu samani brazilieni, cu Jao de Deus si cu ilustrii cugetatori ai Universitatii de Metafizica din Buenos Aires. In scurt timp si cu o competenta indrumare, s-a ajuns ca lui sa-i fie dezvoltate capacitati latente de predictie si accesarea informatiei din Cronica Akasha, ajungand sa intocmeasca un Proiect de evolutie globala centrat pe urmatoarele decenii si acest secol, precum si un Sistem universal existential si a unui Pachet de principii ce guverneaza Evolutia, Sistemul de comuniuni si regiuni, realitatea ultimilor 6-7 ani dovedind, ca ea urmeaza cu sfintenie predictiile omului nostru. Omul nostru este constient ca suntem eterni, dar nu si nemuritori si ca Evolutia se produce sinusoidal si in salturi, in infinite stafete predate intre generatii succesive. Prezentul site isi propune sa anunte evenimentele imediate, cu un impact pe cat de urias, pe atat de tulburator. Deoarece cele deja 22 de volume ale scrierilor sale risca sa-l transforme pe omul nostru intr-un nou Pavel Corut, care a inceput sa se editeze singur si va sfarsi sa se citeasca singur, omul s-a gandit sa sintetizeze lucrurile, straduindu-se sa evite riscul, ca sinteza sa ucida exegeza, sau cum ar spune inteligenta populara, sa nu vada padurea din cauza copacilor. Omul nostru este constient ca propune o revolutie in sistemul de gandire, relatii social-economice si mai ales in Cunoastere, dar la fel de constient ca tot ceea ce acum poate constitui o revolutie, in cativa ani va tine de abc-ul cunostintelor generale. Orice Evolutie presupune o continua revolutie, iar orice revolutie trebuie sa inceapa si sa se sfarseasca cu o revolutie interioara. Asa ca el se pregateste, precum fratele lui de idealuri si convingeri, Papa Francisc, acest Francis Bacon al conteporanietatii, sa predea stafeta in maxim trei ani „celor ce scriu si infaptiesc mai bine decat mine, spre O Lume mai Buna si al lor mai bine”. Asa cum in primii ani dupa revolutie umbla dupa el cu vraful de ziare si reviste, murdarindu-si mainile, fata si hainele cu tusul lor si „otravindu-si” corpul cu el, pentru a se putea ilumina si a invata logica, discursul critic sau analitic, arta anchetelor jurnalistice, etc, si astazi ramane deschis spre toti cei care pot aduce o lumina in plus in Cunostere si a da o mana generoasa si altruista tuturor celor ce vor sa valorifice oportunitatile universale si sa tina pasul cu Evolutia pe Calea Cunoasterii spre Adevar. El stie ca omenirea este pe punctul de a depasi „ Era poporului ales” si se indrepta spre „Era Iubirii”, luminata de christul interior, care nu asteapta venirea nici unui Mesia salvator, si ca Dumnezeul lui Moise a lui „Eu sunt cel ce este” va fi inlocuit de omul divin al lui „Eu pot!”. Si oare cine altcineva, in afara de „poporul multinational, multicultural si multirasial” ca cel american, prea tanar pentru a fi dogmatic si prea ferit de mari drame pentru a fi prinzonierul propriilor spaime, a trasformat aceasta afirmatie in propia vocatie, in propria credinta si modul natural de manifestare? Voi le stiti pe toate acestea si mult mai multe decat atat, atunci cand increderea voastra este nestramutata, cand convingerile voastre devin propriile voastre credinte si cand spaimele si indoielile voastre nu va vor mai face sa intoarceti capul spre Sodomele si Gomorele trecutului vostru. Scrierile lui se constituie doar intr-o provocare, ca fiecare sa aduca la „Masa Cunoasterii” acea unica fateta a Realitatii, pe care fiecare o poate vedea din punctul exclusiv in care l-a adus Evolutia sa si sa construim impreuna o imagine panoramica a realitatii cat mai apropiata de Realitate.
Cialis De 5 Miligramos Misoprostol 200 Mcg Tablet Can You Take Amoxicillin With Food Zithromax Generic Price
Viagra Battute Where To Order Generic Cheapeast Amoxicilina In Australia cheap cialis Viagra Non Agisce Buy Cialis Online Mastercard Precio Cialis Farmacia Espanola
Da, interesant prezentarea ta, dar am sa fac o serie de obiectii, in respect fata de rine, de timpul dedicat acestei prezentari si pozitia ta fata de anumite subiecte si fenomene ale vietii actuale. In primul rind vreau sa spun ca intradevar, maramuresenii s-au detasat de multe comunitati ale tarii prin curajul, demnitatea si deschiderea lor si nu inteleg de ce nu iti publici numele real si trebuie sa se apeleze la acest nume care pierde din rezonanta atunci cind romanii citesc…In al doilea rind, tu vorbesti de cooperativizare ca un element perturbator al acelor ani, insa in zona in care te-ai nascut sint o serie de micro zone necooperativizate, care asa au fost lasate si au prosperat, dar nu inseamna ca au ajuns
la faza de eficienta la care puteau ajunge…..voi continua odata cu citirea textului…Cu respect.