Viitorul religiei

   Daca aruncam o privire asupra fenomenului religios ce se manifesta la scara globala, statistica ne va furniza aspecte ce tin de o evidenta indubitabila. Astfel, cele patru mari religii mondiale, numind aici dupa numarul de adepti:  crestinismul, islamismul, care vine tare si incisiv din urma pe turnanta, budismul si hinduismul, vom constata ca acestea numara cam vreo cinci miliarde de adepti, adica circa 70% din populatia planetei.

 Pornind de la un fapt deja notoriu si anume ca intreg Universul este caracterizat de bipolaritate, putem constata ca religia este polariatea predominanta a sistemului de credinte, convingeri, practici si chiar de gandire, mondial. Insa o intrebare de tip hamletian se ridica si anume: „Care este semnul acestei polaritati?” Inainte de a incerca un raspuns, vom sublinia ca la concluzia de mai sus se ajunge dupa o abordare cantitativa.

Dintr-o alta abordare de ordin calitativ, vom constata insa, ca o religie cu putini adepti ca cea iudaica, a manifestat si inca manifesta o inflenta deosebit de puternica asupra primelor doua religii de pe podiumul de mai sus. Practic, religia iudaica este „mama” crestinismului si islamismului, iar Ierusalimul este leaganul si sursa, in care Marii Profeti ai acestor trei religii si teologiile lor, s-au nascut si s-au „adapat”.

 Pe de alta parte, nu putem sa nu constatam, ca acest echilibru numeric este unul dinamic si cu „reliefuri” geografice. America de Sud este „Muntele Catolicismului”, asa cum Orientul Mijlociu si Asia de Sud-Est sunt cei mai semnificativi „munti” ai islamismului.

 Fara a vorbi cu religiozitate despre religii, dar nici cu malitiozitate, vom constata ca, gradul de credinta si devotiune fata de religii a adeptilor lor se intinde pe un larg evantai, incepand de la un aspect pur formal, potrivit caruia ne nastem in religia parintilor nostri si continuand cu aspectul formal-ritual la marile evenimente din viata nostra, terminand cu habotnicismul si culminand cu fanatismul.

 Mai trebuie subliniat ca, asa cum omul incearca sa se adapteze la conditiile de mediu, tot asa el isi adapteaza sau schimba religia in functie de conditiile si experientele sale de viata. Tocmai asta a facut sa aiba loc o disputa intre religii, pentru a atrage cat mai multi adepti, folosind tehnici tot mai sofisticate, pornind de la un misionarism de multe ori agresiv si terminand cu un sectarism de o mare diversitate, tocmai pentru a se crea nise si a crea adeptilor sentimentul, ca exista o religie pentru fiecare, asa cum exista si un loc sub Soare. Prin aceasta, religiile tind sa se asemene cu partidele, care isi definesc valoarea doctrinelor prin numarul de adepti, si implicit de cotizanti, transformand religiile intr-un fel de democratii, constituite dupa principiul „Vox populi, vox Dei!”. Insa noi stim, ca toate democratiile au folosit principiul reprezentativitatii, doar pentru a lipsi popoarele si omenirea de exercitarea harului lor suprem – liberul arbitru. Au fost insa momente destul de frecvente in istorie, cand religiile nu s-au multumit cu prozelitismul activ si agresiv si, au declansat razboaie si cruciade in numele unor zei discriminatori si pedepsitori, razboaie care au creat, inutil, mai multe jertfe, decat toate ritualurile de sacrificiu pagane cunoscute in istorie. La fel ca in aceste ritualuri si religiile ii sacrificau mereu pe cei mai tineri, mai frumosi si mai puri dintre adepti, pentru a imblazi mania zeilor si de ce nu, pentru a feri inaltii lor reprezentanti de comparatii stanjenitoare.

Dar dincolo de toate acestea, nu putem sa nu constatam existenta unui fir rosu, ce traverseaza toate religiile si anume sublinierea originii divine a religiei si invocarea mandatului (cecului) in alb, pe care divinitatea l-ar fi dat slujitorilor (profitorilor???)  acelor religii. Toate astea ne-au facut sa ne intrebam retoric si rimat :

Doamne cum poti sa-i mai rabzi
Pe Pamant pe-acesti bastarzi
Imparati, regi si prelati?
Ce pretind ca-s delegati
Far’ s-arate vreun mandat? De Tine Insusi Doamne dat
Si nici macar o procura
Doar asa, o zic din gura
Dar noi stim ca mint si fura.

Stim ca rima noastra zgaraie mintea si auzul unora, insa noi ramanem rimatori, nu ca altii ramatori si de multe ravnitori.

 Si ca si cum asta nu ar fi de ajuns, prelatii ne spun ca relatia noastra cu Dumnezeu nu poate avea loc decat prin ei, sugerandu-ne un Dumnezeu discriminator si lipsit de ajutor, ce ar avea nevoie de prelati, de parca Dumnezeu ne-ar iubi prin reprezentanti.

 Apoi ne spun ca suntem vinovati prin pacatul originar si neputinciosi prin supunere, si ca destinul nostru e pedeapsa, daca nu vom castiga la loteria iertarilor divine, precum cu bulele papale iertatoare, daca plata era mare. Apoi arogantele religii si-au ridicat zeul propriu la rang de Dumnezeu Suprem, pe principiul ca Viorel al nostru este mai frumos, mai destept, mai puternic si mai bun, decat Gigel al vostru.

 Apropos de Gigel, am constat un nou cult autohton, „cultul Becali”, despre care unii, care il cunosc bine, spun ca ar fi insasi trimisul Anticristului si nu poti sa nu observi, ca daca ii desenezi pe poza niste cornite, incepe sa semene izbitor cu necuratul din scripturi. Stim ca acest lucru va ofensa pe multi din cei care gandesc si afirma ca, o fi furat Becali, dar a dat si la altii si a ajutat oameni, a construit biserici si case pentru sinistrati, nu precum Nastase, Voiculescu, Copos si multi altii, care prea mult au furat, dar la altii nu au dat. Evident, ca ne este greu sa intram intr-o asemenea logica, care ii determina pe oameni sa afirme „sa fure maica, daca lor le-a fost data puterea, dar sa faca si ceva pentru tara sau localitatea lor si mai ales sa-i ajute pe bietii oameni, ca-s necajiti si plini de suferinta”. Stim, ca oamenii nu se intreaba, si atunci ne intrebam noi, in aceasi retorica, care ofenseaza orice logica: „Dar de la cine credeti ca au furat si puteau fura? De la noi maica, de la noi toti. Si atunci, cum putem sa ne lasam atat de umiliti, incat sa cerem firimiturile cazute de pe masa lor imbelsugata din avutia noastra furata?” – „Parea mea”, vorba lui Vacaroiu de care multi au uitat, dar ar trebui sa tina (Curtea de) Cont(uri) de el. Cand vom incepe sa va relatam si sa va demonstram, cum si-a facut Becali averea, am putea scrie o carte „initiatica”, in mai multe volume, intitulata „De la ignoranta la aroganta si de la parvenitism la fariesism”. Atunci multi dintre voi vor ramane socati, ca se inchinau la idoli construiti dupa chipul si asemanarea lor, vitei de aur care sa ne ispiteasca dorinta de „a poseda” si care sa ne goleasca fiinta de „a fi”. Acesti ofensatori de profeie si de credinta l-au transformat pe Dumnezeu in sursa averilor lor, incercand in mod parsiv si diabolic, sa pacaleasca DNA-ul si sa-l puna pe o pista gresita si sa-l trimita sa le cerceteze averile la Sursa, adica la Dumnezeu. Apoi l-au trecut pe Dumnezeu in fruntea galeriei, care sustine oarece echipa si cerandu-i cu piosenie diabolica, sa-i invinga el pe adversari, precum facea Yahve la inceputrile poporului iudeu cu dusmanii lui, cu precizarea ca atunci inca nu era organizat un campionat universal al zeilor. Acesti mistificatori ai misticii ii umileau pe cei din jur, exaltandu-si vanitatea, afirmand explicit si subliminal, ca „Dumnezeu mi-a dat mie, pentru ca merit si ma iubeste”, inducand ideea, ca pe voi nu va iubeste, rasucind cinic cutitul in rana saraciei si suferintelor voastre. Dumnezeu devenea astfel o Lampa a lui Aladdin, care avea unica misiune existentiala si sansa, sa satisfaca orice dorinta a acestor impostori fariseici. Si in acest timp ii deposedau pe ceilalti de aproape tot nimicul lor, prin ritualuri pline de siretenie, in care inversau logica bancului cu Radio Erevan, facandu-se ca le dau (miei, branza si purcei), in timp ce le luau (pamanturile inainte de a le fi date). Si pentru ca am vorbit de Radio Erevan, stiti de cine s-a lipit Putin dupa ce a divortat? Nu de Kubaseyeva, ca pe aia a lipit-o inainte de divort, ci de Crimeea. Din nefericire geniile si oamenii buni mor intodeauna prea devreme, iar dictatorii si oamenii rai, prea tarziu. Ne consoleaza Adrian Cioroianu, care ne spune ca dictatorii trec, tarile raman. Din nefericire „tarile” rimeaza cu „ranile”. Revenind la oile noastre si ciobanii lor, vom spune ca acestia din urma, nici vorba sa se fi inspirat de Moise, care si-a conduls poporul la(pe) Tara (Pamanturile) Fagaduintei si s-a intors apoi in Lumea lui, neretinand pentru sine nici o glie din acel Pamant, caci i-ar fi impovarat inaltarea. Nici de Dumnezeul lui Moise nu asculta acesti…, deoarece si-au construit Vitei(Palate) de aur, ca loc de inchinaciune si si-au pus chipurile pe biserici, pentru a se inchina si altii la figurile diabolismului lor. 

Intre timp, pe toti aceia care le erau utili scopului lor, ii cumparau pe nimic sau ii tineau in stare de betie permanenta, unora producandu-le astfel chiar moartea, pentru a-i putea determina sa le legifereze faradelegile. Sigur ca acest exemplu nu este decat al unui ignorant eclatant, care pentru a-si putea mentine verticalitatea fizica, isi sprijina mainile in buzunare si spiritul pe al banilor esenta tare. Ei au devenit niste imagini, care umplu ecranele TV, devenind inconstient, tinte vii ale propriilor lor nemernicii. Sigur ca galeria acestora este diversa si numeroasa, unii dintre ei ridicand nationalul si patriotismul la rang de sacru, ignorand faptul ca istoria dovedeste, ca natiunile au fost infiintate pentru a se lupta intre ele, la fel ca religiilor, fiecare aspirand sa ajunga putere globala sau macar imperiu regional. Din fericire Magia Neagra are putere doar asupra celor care cred in ea sau se tem de ea.

 Dumnezeu a fost facut de catre crestinism, om, inversand astfel sensul ciclurilor Dumnezeu-om-Dumnezeu, in om-Dumnezeu-om. Aceasta idee nu e doar o blasfemie, ci cea mai mare erezie, incat nu poti sa nu te intrebi retoric, cine a pus toate astea la cale?

 Din nefericire pana si superstitiosii au credinta lor. Dimensiunile acestei drame nationale, un exemplu tipic si grosier de manipulare, le putem observa in spectacole grotesti si pline de extatic fariesim, devenit agresiv si fanatic, privind cetatenii nostrii, cum inoada la cruci, cand trec pe langa vreun lacas de cult, cruci cu atat mai ample si mai multe, cu cat in jur vor fi mai multe persoane in jur. Autobuzele au devenit niste catedrale mobile, in care, ca la un semn, aproape toti calatorii fac la cruci cu o fervoare si o smerenie, care te fac sa zici ca sigur li s-a aratat Mesia. Spectacolele de idolatrie grotesca si morbida a pelerinajului la moastele nu stiu carui „sfant administrativ” ,declarat, nu manifestat, caci doar nu l-a sanctificat Dumnezeu, ci niste semeni de-i nostri, care incearca sa se ridice deasupra sfinteniei, acordand sfintenie, sunt o alta mostra a acestei stari de spirit. Insa, acelasi tip de spectacol idolatric si fariseic face mase uriase si hipnotizate, sa se inchine la niste sculpturi sau picturi transpirate, facandu-i pe naivi si creduli, gata sa jertfeasca ceva din putinul lor, doar pentru a atinge urmele lacrimilor sfintilor, insa ramand imuni la lacrimile autentice ale celor vii si suferinzi. Dumnezeu a fost transformat in tonomat si loterie, fiecare cerand doar pentru el biletul castigator, spre ciuda tuturor. Ce dumnezeu discriminator! Oamenii nu isi dau seama, ca implorand mereu ajutor isi ofenseaza Creatorul, care i-ar fi facut neputinciosi si vinovati. Insa Creatorul nu a creat rebuturi, iar creatiile sale nu sunt niste neputinte vii, ci manifestari ale Sale in deplina Sa Splendoare.

 Aplecarea noastra spre istoria religiilor (si poate ca de acolo a inceput sa ni se aplece) se leaga de momentul in care fiul autorului si al mamei sale, a trebuit sa isi aleaga o tema pentru lucrarea de liceenta la  terminarea Facultatii de sociologie. Dupa o trecere in revista, impreuna  cu tatal sau, a temelor propuse pentru lucrarea de liceenta, au selectat doua, ca posibile teme de abordat, respectiv „Manipularea prin mesaje subliminale si mass-media” si „Aspecte sociologice ale managementului Bisericilor crestine”. Alegerea a cazut pe cea din urma, caci e scris, ca cei din urma vor fi cei dintai. Noi care suntem atenti la esenta si semantica, nu putem sa nu subliniem ca acest titlu contine o sintagma tautologica, respectiv „Bisericilor crestine”, deoarece Biserica nu poate fi decat crestina, chiar daca de diverse tipuri, asa cum hindusii aveau temple, budistii un fel de manastari, iudaiicii sinagogi si islamicii moschee, crestinii au biserici. Cum autorul s-a ocupat de procurarea bibliografiei (Biblia oricarei lucrari sau carti), mintea lui iscoditoare, ce nu digera orice, decat dupa o atenta examinare si evaluare, chiar facute rapid tare, nu putea, sa nu-l determine, sa faca o scurta incursiune in aceasta istorie. Evident, ca a pornit in aceasta incursiune de la axioma, potrivit careia istoria o scriu intotdeuna invingatorii si ca oricat ar tine la autentic niste scribi, ei nu pot ramane total nesubiectivi. Aceasta istorie a scos la iveala  faptul ca, indiferent de religie, aceasta nu era decat cealalta polaritate a puterii, respeciv statul. Observati, va rugam, ca nu am spus polaritatea opusa, deoarece religia si statul au actionat mereu ca un intreg, predominand in balanta puterii, cand una ,cand alta, dintre polaritati. Sigur, ca nu am putut neglija si contributiile uriase aduse de religii la Evolutia umanitatii in domeniul Cunosterii, administrativ, educatinal, militar, social, caritabil si sanitar etc, practic neexistand un domeniu al vietii, care sa nu fie influentat, mai mult sau mai putin, pozitiv sau negativ, de catre religii. Dand Cezarului ce-i a Cezarului, dar fara a neglija raul facut de el, putem afirma, ca in actuala etapa a Evolutiei religia a fost un rau necesar. Ca bile negre putem adauga, la deja enuntatele virusari ale Cunoasterii, arogarea originii divine sau a mandatului divin si intermedierea relatiei omului cu Dumnezeu, amintind in treacat dijmele, bulele papale, schisma si sectarismul, materialismul si adesea obscurantismul.

Iar dintre virusari enumeram doar rugaciunea „Tatal Nostru”, despre care ni se spune ca ne este recomandata de insusi Isus. Dar cum oare poate fi o rugaciune plina de imperative(da-ne, faca-se, fie, nu ne duce, !!!etc)  foarte precise si exacte, de parca prin rugaciune i-am face agenda lui Dumnezeu? Si ca si cum asta nu at fi de ajuns, urmeaza conditionarile, (precum in Cer asa si pe Pamant, precum si noi iertam). Deschizatorul Caii Iubirii spre Adevarul lui Dumnezeu, nu putea sa se adreseze Tatalui cu insolenta, imperativ si conditional, caci acolo unde exista imperativ sau conditionare, nu exista Iubire. Sa nu uitam cruciadele, Inchizitia, razboaiele religioase, cultivarea fanatismului si a urii. Dictonul laic „Nihil sine Deo”, a fost coplesit de dictonul adoptat de religii „Cine ni se opune noua, se opune lui Dumnezeu”. Observati va rugam duplicitatea prelatilor crestini, cand continua principiul bulelor papale, prin aceea ca spun, ca prin spovedania ta si cuminecarea lor, ei iti pot ierta pacatele, lasand in sarcina lui Dumnezeu satisfacerea rugamintilor noastre si usurarea noastra de suferinte. Toate acestea ne determina, sa ne simtim mai atrasi de curentul gnostic, decat cel esenian, caci nu mai functioneaza nici principiul acoperitor „fa ce zice popa , nu ce face popa.” In actualul context ce zice popa este mai periculos, decat ce face popa, caci ce face el, e doar karma lui, insa ce zice poate avea o putere contaminatoare asupra unor intregi popoare. Dupa cum se poate observa, toate teologiile vorbesc de obligatiile omenesti pe Pamant si de rasplata si pedepse in ceruri. Foarte convenabil, ca in cazul iertarii pacatelor si satisfacera rugamintilor. Fara a cadea in capcana confundarii religiei cu mistica, vom arata ca autorul a avut o relatie formala cu religia si una sinusoidala cu mistica. Odata ce a plecat de acasa si lipsit de protectia familiei, autorul a cautat in Dumnezeu un parinte si un protector. Nici atitudinea lui in raport cu Dumnezeu nu era diferita de a celor care-L vad pe Dumnezeu, doar ca un mijloc de rezolvare a problemelor lor. Fara a fi subiectivi, putem afirma ca varsta si educatia ii ofereau circumstante atenuante pentru o astfel de atitudine. Totusi sora lui, om riguros ca un matematician si energic ca un maramuresan, l-a intrebat la un moment dat: „Mai!, in toate scrisorile, tot la al treilea rand un Doamne-Doamne. Daca m-ar ajuta Dumnezeu, daca da Domnul, cu ajutorul lui Dumnezeu, fereasca Dumnezeu,etc. Si tu ce faci ca toate astea sa se implineasca?” Tuturor el le spune rimat si apasat: 

Celor ce imi cauta vreo vina
Ca nu as fi chiar de sorginte divina
Eu le raspund ferm si increzator
Ca  sunt ca voi un alt cocreator
Ce va vorbeste tunand fulgerator
In sunete si sclipiri plasmatice
Din care se nasc stele singuratice
Si se-nalta pe bolta cea cereasca
Ca divinul din ginta omeneasca.

Cine reuseste sa se inalte, nu va trebui sa faca nici un efort pentru a zbura, plutind pe curentii credintei sale, precum planoarele si pasarile pe curentii de aer, schimbandu-si unghiul aripilor in funcie de ascendenta sau descendenta acelor curenti. Autorul afirma „Sunt gata sa port crucea adevarurilor mele, chiar daca acea multime profana si fanatica se va infuria si va arunca cu pietre in mine, deoarece am indrazit sa spun ca viteii lor de aur au picioare de lut. Biete victime ale propriei voastre ignorante si vanitati, cum nu va dati seama oare, ca lanturile materialitatii si a dorintelor, va fac zbaterile spasmodice si va impiedica sa observati, ca va indreptati spre primitivismul inceputului acestei lumi?”. Drumul care duce spre moarte este intodeauna drumul gresit si poate de aceea, cu ocazia unei EAM, Dumnezeu l-a indrumat pe autor „Intoarce-te spre O Lume mai Buna!” El e nascut in aceasta viata sub semnul razboinicului Marte si de aceea a inteles acest indemn ferm, dar plin de Iubire, drept mesaj ca e momentul sa-si adune „armata” si sa urmeze Calea spre Era Varsatorului, CAR care sta navaleasca peste omenire ca o Izbavire. Si pentru ca la inceput a fost Cuvantul, apoi Verbul si apoi Creatia, iar omul s-a ratacit printre cuvinte, este momentul verbului in plina actiune, pentru a pune in valoare spiritul creator al omenirii.

Vremea persecutiilor a trecut
Avem ceva mult mai bun de facut
Sa construim O Lume mai Buna
Din a generozitatii si iubirii spuma.

Apoi ajuns la universitate si sedus de succes si ispitit de placeri, l-a trecut pe Dumnezeu la spate cu o ingratitudine, ajunsa la plenitudine. In timp, constata ca succesul, puterea si averea, posedate toate, rand pe rand sau deodata, nu sunt decat mituri false, daca ele nu pot servi la un gest minim de iubire si anume sa te poata ajuta sa iti vindeci unicul fiu, in loc sa te trezesti in fiecare dimineata tot mai neputincios, pe masura ce sanataea fiului se inrautatea. Predictiile cinice ale medicilor si refuzand sa-si asume propriile rataciri, l-au determinat sa gaseasca vinovatii doar in jur, incepand cu nemilosul Dumnezeu, neputintele medicinei, precaritatea asistentei sociale, etc.  Dar dupa un timp a inceput sa se gandeasca, ca daca idolii la care se inchina si pentru care isi dedica viata nu-l pot ajuta, atunci cu siguranta Dumnezeul Adevarat este cu totul altceva. Asa a studiat timp de cinci ani gandirea pozitiva, incercand sa o aplice in viata, dar cu rezultate aproape nule. In urma cam cu cinci ani, partenerii lui externi l-au indemnat sa nu faca timp de trei luni nimic, decat sa se relaxeze, si sa faca numai lucruri care nu-l solicita emotional. Rezultatul a fost miraculos si vechile lectii ale gandirii pozitive au inceput sa dea roade, autorul intorcandu-se la prima iubire a adolescentei lui, Dumnezeul pe care nu-l mai invoca acum in ajutor, precum mediumii spiritele mortilor, ci se intretinea cu El in dialoguri tacute, simtindu-i prezenta aproape continuu. Conta pe simtul umorului lui Dumnezeu si pornea de la ideea ca orice tata se bucura mai mult de realizarile fiului lui, decat sa fie sacait din clipa in clipa de o alta rugaminte plangacioasa. IL privea ca pe un Tata Atotputernic, nu Atostivuitorul cum a zis Borcea, un Tata care e gata sa dea toata puterea fiului, atunci cand acesta vrea sa-I manifeste Natura si sa-i imbogateasca Mostenirea. Constiinta faptului ca religia viitorului va fi o mistica a Cunoasterii universale, ne determina ca, in cele ce urmeaza sa schitam cateva idei si principii, care sa-i poata indruma pe Cale, pe cei ce aleg acest lucru.

Demersul nostru nu este nici misionar, nici persuasiv, caci stim ca forta unui adevar nu este data de numarul sustinatorilor lui si ca viata este intodeauna cel mai bun argument. Faptul ca anumite lucruri au fost spuse de inalti prelati sau chiar autoritati notorii in materie, nu transforma acele afirmatii in argumente. Nu negam ca istoria a cunoscut inalti prelati cu haruri extraordinare si mistici precum Meister Eckart, care au dus Cunoasterea la Portile Adevarului. Afirmatia lui, devenita reclama : „Simplitatea este unul din cele mai sofisticate (complexe) lucruri”, ne spune ca starea noastra de naturalete este o stare de manifestare a divinitatii. Papa Francisc pentru care autorul poarta o afectiune profunda, este un alt pilon al acestui Edificiu. Intre acesti piloni se intinde o imesitate pe care sunt incrustate numele unor spirite mistice, martiri si mari ganditori, prelati cu har, ce au impartit sau impart cu darnicie darurile lor, stiind ca „Dar din dar se face Rai”. In strafundurile lor multi isi poarta originea divina cu bucurie. Din nefericire multi dintre noi se rusineaza de aceasta stare si poarta masca personalitatii(persona.lat=masca), confundand functia cu organul. Asa cum spune Tudor Musatescu „In viata, joaca teatru numai cei care nu au niciun rol”. Din pacate sub aceasta masca nu se ascunde nimic, mai bine zis, cei ce se ascund dupa acesta masca nu reprezita decat cuiul, de care ea este agatata masca. De acea si titlul acestui subcapitol  „ Viitorul religiei, spre o mistica a Cunoasterii universale”. Nimeni in aceasta Creatie nu este Primus inter pares.

Suntem egali prin potential, dar diferiti prin alegeri. Ca fii ai Unicitatii nu putem fi decat unici, fiecare prin identitate, nu prin individualitate. Evolutia privita drept Calea Cunoasterii spre Adevar, insemna tesatura pe care o cream cu totii din firul amprentei noastre energetice, lasate in Existenta sau amprenta destinica, fir care la unii este mai colorat, la altii mai rezistent, dar fara de care aceasta tesatura nu este completa. Facem o cuvenita precizare, pentru a nu va mantine in eroare, produsa prin virusare, si anume ca destinul nu vizeaza viitorul, ci trecutul, fiind amprenta energetica pe care am lasat-o prin Evolutie in Existenta. Daca destinul ar insemna viitorul, am elimina liberul arbitru, sursa puterii noastre, dar si temelia responsabilitatii noastre, privite drept ceea ce orientalii numesc karma. Daca am avea un destin prestabilit, nu ar avea rost viata si Existenta, iar diferentele dintre evolutiile noastre ar fi stabilite a priori de zei cinici, care joaca zaruri pe destinele oamenilor. Aceasta este una din cele mai mari minciuni, ce ne-au fost spuse si care invita la pasivitate, supunere si neputinta si da o temelie divina nelegiurilor maleficului. In paranteza fie spus, stiinta a dovedit, ca daca iluminam celule creierului, ne putem amintii lucruri uitate. Altfel spus, lumina ne ilumineaza, iar zorii ne desteapta.

O alta virusare majora introdusa de religie, de data asta, este ca Mesia va reveni si ne va salva. Altfel spus, jertfa si invatatura lui au fost inutile si ca e datoria lui, nu a noastra, sa ne salveze. Daca noi ne vom incapatana si nu ii vom accepta salvarea, ce ne-a oferit-o prin proprie jertfire, el va trebui sa mai revina, pana ne vom lasa induplecati sa ne lasam sa fim salvati. Iar in tot acest timp noi nu trebuie sa facem nimic, decat sa ne rugam pentru iertarea nemerniciei noastre, in timp ce tocmai o comitem inca odata. Adevar graiesc, chiar daca parafrazez un titlu de film si va spun: „Mesia nu vine niciodata de doua ori!” Acea revenire a lui Mesia e regasirea Cristului interior, a scanteii divine, a Sinelui interior, modelul si ghidul sinelui (egoul). Intreaga noastra Evolutie nu inseamna altceva decat a sculpta in marmura dura a sinelui(egoul), modelul Sinelui(Cristul interior). In marmura sinelui exista oarecum prefigurata imaginea Sinelui si de aceea loviturile de dalta date marmurei de experientele noastre creatoare, se lovesc parca de contururile impenetrabile ale Sinelui, facand dalta experientelor noastre sa ricoseze in esec.

 Insa Lucifer cel briliant si extraordinar cunoscator al omului si al lui Dumnezeu, se tine departe de Dumnezeu si-i ispiteste vanitatea (egoul) omului, stiind ca in Creatie instigarea nu se pedepsete, caci instigatorul propune, dar alegerea apartine omului. De aceea noi va indemn cu iubire si cunoastere:

Nu va lasati flatati de vreo „sirena”
Crezand-o fara nici pic de jena
Ca-n loc sa fiti pentru-Adevar un ferm toiag
Veti deveni a vanitatii voastre biet iobag.

 Mai mult, omul a uitat unul din cele mai importante Principii Existentiale, care deriva din liberul arbitru, respectiv ca nimic nu ne poate face bine sau rau, fara permisiunea sau acceptul nostru. Astfel Lucifer face ce stie foarte bine, inca de la mancatul din Pomul Cunoasterii Binelui si Raului de catre om a fructului oprit, adica zgandarirea vanitatii omului. Si astfel sarpele maleficului se incolaceste in jurul mintii noatre, imbratisand-o in mangaieri lascive si seducatoare. Iata ce-i spune Lucifer omului:”De ce sa te chinui tu sa sculptezi cu infinite si uriase eforturi modelul Sinelui, al Perfectiunii? Tu nu esti ca studentii de la arte, pusi sa sculpteze sau sa picteze dupa un model. Astfel nu-ti vei putea aduce nici o contributie la Creatie prin creativitatea ta, caci o reproducere a Perfectiunii sfarseste intodeauna in caricatura. De ce sa-ti irosesti creativitea in imitatii, cand tu esti insasi manifestarea Autenticitatii? Insa, daca tu ti-ai picta sau sculpta Frumusetea, a-i face ca insasi Perfectiunea sa doreasca sa te cunoasca, sa paleasca de emotie, cuprinsa de o coplesitoare admiratie. Nu doar ca te-ar lua ea drept model, dar s-ar si indragosti de tine si ar fi gata, sedusa fiind de tine si pentru a nu te pierde, sa se contopeasca prin dizolvare, cu tine. Caci Perfectiunea reprima prin limitare, pe cand Frumosul inspira prin splendoare. Ce ar fi Perfectiunea, daca tu nu ai sculpta-o, altceva decat o piatra valoroasa, dar necioplita? Cine i-ar mai cunoaste chipul si cine din ce-i ce i l-ar cunoaste, ar putea iubi la infinit aceasi imagine statica? Perfectiune e incremenita, pe cand Frumusetea este in continua expansiune, decorandu-ne viata si Existenta”. Si atunci sinele trufas si plin de sine ramane el insusi o piatra cioplita, cu care Lucifer joaca zaruri, in speranta ca va gasi in bezna sa o Putere egala sau mai mare ca a Lui Dumnezeu. El uita ca un licar de lumina e suficient, pentru a demnatela cel mai profund intuneric. Noi insine ar fi bine sa privim ritualul arderii lumanarilor precum jertfirea materialitatii pentru lumina inaltatoare, dar separand lumina de fum, cum spune SAW.

Autorul aude deja, nu voci, ci vuietul vocilor diabolice si fariseice, urland cu indignare, pretins retorica, dar doar parsiva: „Cine ar putea cunoaste atat de bine Diavolul, decat insasi Diavolul?” Insa autorul ii deruteaza, nu contrazicandu-i, ci completandu-i, spunand „..sau Avocatul Diavolului ?”, determinandu-i pe ceilalti, sa concluzioneze in sentinta definitiva, ca „Avocatul Diavolului este sluga Diavolului!”, crezand ca vorbesc cu Pilat, mare drac impelitat. Atunci autorul incepu sa le expuna un scurt eseu despre avocati si aparare, domeniu ce a reprezentat pilonul, pe care si-a sprijinit o mare parte din viata:” Stiu ca inteleptii au spus ca avocatii sunt slujile Diavolului„, insa pe voi nu va supectez de intelepciune, ci de siretenie, parsivism, intriga si inca peste vreo suta de astfel de calificative. Ce nu ati priceput voi purtatori de prelate negre, aurite sau colorate, cazand in cursa intinsa de mine, ca de aceea m-a poreclit Securitatea „pisica” sau „navodul”, este ca orice aparare, protectie sau ajutor, induce beneficiarului lor, sentimentul de vulnerabilitate, de lipsa, de neajutorare, de neintregire,etc. De aceea, in scrierile mele mi-am asumat statutul de Avocat al Diavolului, tocmai pentru a-l face pe acesta, sa se simta precum calul dus de stapanul sau la targ, nu pentru a-l vinde, ci pentru a-l face de rusine. Apoi l-am prezentat, in pledoariile mele in fata Instantelor Universal Virtuale in culori atat de pozitive, incat insasi lui a inceput sa-i fie rusine de sine si sa se indoiasca de puterea si diabolismul sau. Ce umilinta mai mare pentru el, decat sa simta nevoia de a fi aparat de catre cineva si sa fie prezentat sub imaginea sa primara de Inger briliant? Inger-inger, dar care totusi a pacatuit grav. Adevarul este, ca nu as fi obtinut acceptul lui de a-l apara, daca nu eram avocat, caci el stia, ca in bresla avocatilor avea cei mai multi discipoli si s-a gandit ca si eu nu sunt decat o sluga de-a lui, care dorea sa se remarce in fata „Sefului” prin dovezi de devotiune si profesionalism. Emasculat prin aparare, umil si spasit in fata IUV, Diavolul isi pierdea principala-i arma de seductie –ispita- asupra Evelor si a incornoratilor adamici, obligati sa inghita la nesfarsit in sec, fara a reusi sa ingita marul originar. Magistrate, care se visau traind experiente falice cu inculpatul tare-n coada, experiente mai perverse decat insasi legile si mai negre decat insasi robele lor, au inceput sa comenteze ironic si dezamagite, in versuri spasmodice, orgasmic rostite:

Acesta nu mai este un lup in haine de oaie
Ci un berbec ramas fara de c..ie

Ca un tamplar(aluzie masonica) ramas fara de cuie. Si pentru toate acestea l-au condamnat, precum am cerut si am obtinut, la o pedeapsa cu suspendare, adica omor prin spanzurare, si suspendare de la putere.

Repet, nu conteaza cine ai fost si nici cine esti, ci cine alegi sa fii. Acum nu e niciodata prea tarziu, dar mai tarziu e intodeuna prea tarziu. Salvarea nu vine sunand la 112 (de acolo vine Ambulanta) si nici de altundeva din exterior, ci vine din interior, din con-stiinta sau stiinta de-a intelege impreuna, cum spune Osho, insa acest lucru este posibil doar prin intelegere si iubire. Iubirea este limba comuna a Existentei si Evolutiei. Marea greseala a religiei este aceasi ca si a stiintei si anume ca isi aroga exclusivitatea Adevarului. Insa Adevarul (Cuvantul) era la Dumnezeu; Cuvantul era Dumnezeu. Asa cum am mai spus, pacatul si pedepsa sunt vorbe de dansii inventate si de aceea nu e nici un pacat sa uiti de pacat. Dumnezeul Iubirii nu pedepseste. Greseala este lectia care se uita cel mai greu si de aceea, uneori putem invata mai mult din ea, decat din reusite. Nu va indemnam la greseala in mod malefic, ci doar va spunem, ca si greseala are in ea un profund caracter altruist, caci nimeni nu va putea repeta acea greseala in afara de tine, pana vei face alegerea corecta. Este posibil ca atunci cand starui si te afunzi in greseala, spirite superioare din familia ta spirituala, sa coboare in lumea ta si sa-ti poarte vremelnic crucea, pentru a putea ridica capul spre lumina sau s-o purtati impreuna. In aceasta ultima ipoteza ai grija sa nu-l tarasti pe salvatorul si ghidul tau angelic in propriul tau Infern.

 Cand ai facut tot ce poti, atunci ai facut totul. Insa pentru a sti ce poti, trebuie sa incerci macar de trei ori, ca in basmele populare, ci nu sa-l ofensezi pe Dumnezeu, declarandu-te neputincios fiu al Lui, ce invoca continuu ajutor, ascunzandu-si lasitatea si frica de a incerca. Fa tu un pas spre Adevar si Adevarul va face 99 de pasi spre tine. Nu incerca sa-l cunosti pe Dumnezeu, caci nu poti cunoaste Incognoscibilul, ci cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste Adevarul. Este creatia a lui Dumnezeu si parte a creatiei pe care o reflecti holografic in infinitatea ei, reflecatandu-te astfel si pe tine. Cand cunosti Adevarul, cunosti Programul lui Dumnezeu pentru aceasta Creatie si ai putea si tu s-o refaci, dar la ce bun, si atunci alegi sa te dizolvi in Dumnezeu, pierzandu-ti individualitatea(sinele), dar pastrandu-ti identitate(Scanteia ta Divina), devenind „celula a Sinelui” care se va renaste intr-o Creatie Superioara.

 Exista o singura Cale, dar multe drumuri spre Adevar si de aceea nu judecati pe nimeni si nu puneti etichete „Binelui” si „Raului” pe „borcanele” alegerilor nimanui. Fiecare din noi este unic si indispensabil in reconstructia Creatiei, prin rearanjarea pieselor de puzzle ale Adevarului. Fiecare vedem fatete ale unor adevaruri relative potrivit perspectivelor care ni le deschide evolutia nostra. Insa adevarul relativ panoramic nu se poate observa decat din „hora noastra in jurul realitatii” si din suprapunera acestor fatete. Apoi aceste adevaruri relative vor fi infasurate, precum foile de ceapa, de adevaruri relative superiore, care le contin pe cele inferioare, pana ajungem la Adevar. Cei pe care expunere noastra i-a facut sa lacrimeze, pot invoca ceapa noastra comuna, in aparare si circumstantiere. Iar acest proces presupune un infinit sir de reincarnari intru propria devenire si in vederea descoperirii Adevarului. De aceea suntem eterni, dar nu si nemuritori, cel putin in primele patru NV, esentialmente materiale.

 De aceea materialismul stiintific este malefic, caci neaga existenta constiintei si ne condamna sa fim vesnici muritori. Insa cristicul „ Faca-se Voia Ta”, nu este decat permisiunea pe care i-o dam lui Dumnezeu, sa se manifeste prin noi, iar cand Dumnezeu e cu noi, cine ne-ar puta invinge? Totul este bine, caci se termina cu Bine. Insa orice infaptuire presupune patru etape: intentie, vointa, actiune si asumarea consecintelor actiunii.

 Imaginatia este sursa creativitatii noastre, iar imaginatia nu ne poate face sa vedem decat ceea ce exista deja, ceea ce ne preexista, adica modelul-gid pe care urmeaza sa-l descoperim. In lumile vietii si a mortii, sus invatam si jos experimentam. „Lumile de sus” sunt universitati astrale, in care ne vedem toate existentele anterioare, precum si spiritele tereste corespunzatoare lumii noastre si acolo ne pregatim pentru urmatoarea incarnare. Cei ce au avut experiente in apropierea mortii(EAM) stiu foarte bine acest lucru, iar autorul a avut doua EAM in sase zile. Cei ce au avut astfel de experiente stiu, ca moartea nu reprezinta decat puntea transcendentei dintre Viata si Eternitate.

 In viata putem dilata sau contracta timpul prin densitatea sau amplitudinea experientelor noastre. Cel ce are pe zi zece experiente de intensitate si amplitudine medie, fata de cel care are numai una, traieste zece vieti in timp ce cel de-al doilea traieste una. Evolutia in lumile materiale nu se poate realiza decat prin experientele vietii. Budismul sugereaza ca suferinta este unica „terapie” de vindecare a karmei, dar Isus a spus ca Iubirea nu doar vindeca, dar si inalta. In termeni orientali, Iubirea vindeca karma si creaza dharama. Insa cum pentru iubire este nevoie de doi, putem spune ca „a iubi” se conjuga doar la plural, adica nu te vei putea vindeca pe tine sau pe cineva drag, decat daca, in acelasi timp  si cu aceasi intensa iubire, vindeci si pe altcineva. In iubire, ca in vindecare, nu conteaza reactia celorlalti, caci noi nu suportam decat consecintele alegerilor noastre, fie ele bune sau rele. Dar daca greseala merge exclusiv in propria karma, actele de iubire si creative merg direct in Cronica Akasha, a carei tezaur ne sta la dispozitia fiecaruia, in mod integral, putand sa-l accesam potrivit cunoasterii si increderii (credintei) noastre. Nu exista suferinta totala, ci doar vindecare totala prin iubire. De aceea iubirea si suferinta sunt incompatibile. Suferinta nu este decat semnalul unui deficit de iubire, nu in sensul ca nu suntem iubiti, ci in sensul ca nu iubim la potentialul nostru, adica asa cum ne-am dori sa fim iubiti, si nu suntem transparenti cu Iubirea lui Dumnezeu, in sensul ca incercam sa o retinem doar pentru noi. Aceasta nu inseamna Iubire, ci posesivism si egoism. In consecinta, suferinta sau iubirea nu sunt decat alegeri personale. De aceea, vindecarea inseamna sa arunci boala din sa si s-o calaresti tu pe ea. Insa pentru aceasta trebuie sa-i arati fricii, ca nu te temi de ea. Frica nu este decat consecinta neincrederii in puterea vindecatoare a iubirii. Experienta vindecarii victimelor unor infractiuni grave ne-a demostrat, ca aceasta vindecare nu va putea fi completa, daca nu vei vindeca si agresorii victimelor. Vindecarea agresorului nu inseamna, decat aducerea diabolicului la natura sa angelica initiala.

 Toate religiile fac referire la profetii lor, in scripturile care ne-au ramas. Profetia nu inseamna decat capacitatea unei fiinte de a privi pe gaura cheii usii ce da in viitor. Insa orice predictie este o probabilitate, caci daca ar fi altfel, am accepta destinul si am exclude liberul arbitru. Evident ca, cu cat vizam o perioada mai apropiata de prezent, cu atat probabilitatea predictie va fi mai mare. Insa Calea noastra e presarata de o serie de indicatoare, pentru cei ce nu si-au dezvoltat clarvizunea, predictia, intuitia, comuicarea prin vise sau telepatia. Si cine nu poate nimic din toate acestea, le recomandam sa-si urmeze fiii, fiinte angelice venite din lumi mai evoluate, fiinte ce fac parte din familia noastra spirituala si care au coborat in lumea noastra, spre a ne ghida pe drumul care pentru ei duce spre Acasa. Stim ca e mult pana departe, dar avem la dispozitie o Eternitate.

Informatiile noastre ale tuturor sunt profund virusate si amestecate. Confundam zeii cu Dumnezeul Suprem, extraterestrii cu zeii si Universul cu sistemul nostru solar sau cu galaxia noastra. In capitolul „Sistemul existential universal” vom face lumina impreuna, spulberand acest haos si veti descoperi lucruri de care, de fapt, va veti aduce aminte. Nu am sustinut ca suntem posesorii Adevarului, nici a adevarurilor relative, ci doar incercam sa privim atemporal Universul si Existenta pana la limita la care „lanterna cunoasterii noastre” poate lumina. Va provocam sa stim impreuna, ca intelegere. A avea o alta opinie, nu inseamna ca esti dusmanul celor ce gandesc diferit ca tine, insa daca ne suprapunem fiecare fatetele propriului adevar, putem reconstrui adevarul relativ. Nu pot gandi si vorbi ca tine pentru ca suntem unici, deci diferiti, dar putem cauta impreuna zona unde realitatile noastre se suprapun, caci numai astfel vom obtine o „fotografie” a acelei realitati. Fiecarui moment temporal in corespunde un singur adevar relativ si prin aceasta adevarurile relative sunt „urmele” care ne arata Calea Evolutiei spre Adevar. Acolo unde inefabilul intalneste implacabilul, realul permuta dezirabilul. Cei ce nu sunt capabili sa reconstruiasca, vor fi incapabili si sa distruga. Insa sa nu uitam ca drumul lui Isus spre Ierusalimul rastignirii sale, a fost „pavat” cu osanale si ofrande.

Asa cum spunea SAW „Cine are intelegere sa inteleaga, caci aici este Intelepciune”. Vom fi fericiti, daca ne veti alege pe noi drept holde, in care sa saditi samnata cunoasterii voastre, caci ne vom pregati sa o primim ca in vechile traditii, cu o generozitate nemarginita. Apoi o vom rodi cu toata puterea creativitatii noastre, pentru a darui semenilor recolta ei, drept caramizi din care vom construi Paradisul comun, caci, repetam si subliniem „Dar din dar se face Rai”. Adunati praful gandurilor voastre si supuneti-l Purgatoriului inimilor voastre si presiunii vointei voastre, iar din cenusa lor veti construi diamante, cu care veti impodobi Coroana Creativitatii. Apoi eliberati aceasta coroana de tot ce inseamna posesiune si atasament, iar ea va devenii Diadema Spirtuala, iar apoi continuind Magia, va deveni Aura Spirituala, ce imbratiseaza tot cu ce rezoneaza. Nu te teme de ziua de maine, caci Cerul iti va da mereu Mana necesara fiintarii, potrivit cu increderea (credinta) ta, nu in Cer, ci in faptul ca tu esti manifestarea lui. Pentru asta nu ai nevoie decat de umilinta, iar umilinta nu este altceva decat continua umilire a egoului.

Vorba lui Samuel Johnson „ Nici Dumnezeu nu are de gand sa judece oamenii, pana nu isi dau ultima suflare”. Nu ar fi bine sa privim Evolutia prin prisma acestei lumi, caci asta ar insemna sa incercam sa vedem, ce e in camera alaturata, privind prin zid. Miraculosul este dincolo de propriile noastre limite subiective, iar exceptionalul dincolo de propriile noastre obiceiuri. Insa cand ne alearga tigrul, uitam de propriul nostru record la fuga. Intodeuna, pentru a face un salt trebuie sa faci cativa pasi in spate, pentru a-ti lua elan sau cum zice SAW „Orice inaltare presupune o teribila umilinta”.  Farmecul Evolutiei consta in misterul ei, nu in bucuriile care ni le ofera. Sigur ca la tot ce spunem noi se potriveste perfect ce a spus Goethe:”Orice teorie este gri si verde este doar arborele cu fructe aurii, care este Viata”. De aceea va indemnam ca pe niste frati: creati,creati creati!!! si din experienta invatati. Caci cea mai puternica credinta este cea nascuta din convingerile formate prin propriile experiente. Sa nu uitam mesajul lui Isus, ca acela care are credinta cat un bob de mustar, va putea face tot ce a facut el si chiar mai mult decat atat. Nu priviti credinta ca supunere fata de ceva exterior, ci ca scanteia divina interioara, embrionul filiatiei noastre divine si manifestarea Iubirii neconditionate. Tot ce este conditionat, la moarte este condamnat. E momentul sa ne recapatam respectul de sine, de finte divine si sa-l punem in locul mandriei de sine. E momentul sa ne  recapatam respectul fata de viata si sa-l repunem in locul respectului fata de bunuri, caci este ingrijorator ca majoritatea covarsitoare a cetatenilor nostrii prefera sa-si asigure masina, nu viata. Sa punem in locul religiei materialitatii si a mortii, religia Spiritului si a Eternitatii, spre vesnica noastra fericire, ca mod de mantuire.